8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateComisia Europeană a deschis 40 de proceduri împotriva României în 2020

Comisia Europeană a deschis 40 de proceduri împotriva României în 2020

Comisia Europeană a adoptat vineri Raportul anual privind monitorizarea aplicării dreptului UE, care prezintă modul în care Comisia a monitorizat și a asigurat respectarea dreptului UE în 2020, precum și performanțele statelor membre în mai multe domenii de politică.

În privința României, în 2020 Comisia a deschis 40 de cazuri noi de constatare a neîndeplinirii obligațiilor. Această cifră reprezintă o creștere de aproximativ 5% în comparație cu 2019, când numărul de cazuri noi a fost de 38.
La sfârșitul anului 2020, au rămas deschise 78 de cazuri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor împotriva României.

Cifrele pentru 2020 se referă la cazurile de constatare a neîndeplinirii obligațiilor în cazul cărora a fost trimisă o scrisoare de punere în întârziere în anul respectiv sau anterior, indiferent de etapele în care au ajuns cazurile. Sunt incluse numai cazurile care nu au fost închise printr-o decizie oficială în 2020.


Per total, în 2020 Comisia a deschis 903 cazuri noi de constatare a neîndeplinirii obligațiilor. Această cifră reprezintă o creștere de 13% în comparație cu 2019, când numărul de cazuri noi a fost de 797. Danemarca, Finlanda, Irlanda și Țările de Jos au înregistrat cele mai puține cazuri noi de transpunere incorectă sau de aplicare incorectă a dreptului UE în 2020, în timp ce Bulgaria, Italia, Malta și Grecia au înregistrat cele mai multe cazuri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS