9.5 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateLegea înfiinţării Inspectoratului de Stat în Construcţii, promulgată

Legea înfiinţării Inspectoratului de Stat în Construcţii, promulgată

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat luni legea pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 63/2001 privind înfiinţarea Inspectoratului de Stat în Construcţii – ISC, informează Administraţia Prezidenţială, citată de News.ro.

Şeful statului a mai promulgat legea care aprobă OUG 187/2020 pentru modificarea ordonanţei de urgenţă 144/2020 privind unele măsuri pentru alocarea de fonduri externe nerambursabile necesare desfăşurării în condiţiile de prevenţie a activităţilor didactice aferente anului şcolar/universitar 2020 – 2021 în contextul riscului de infecţie cu coronavirus SARS-CoV-2.

„Cheltuielile aferente echipamentelor de protecţie medicală/dispozitivelor medicale, dezinfectanţilor şi containerelor sanitare mobile sunt eligibile în măsura în care sunt folosite pentru activităţile didactice, pe perioada de valabilitate a acestora, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2023. Ghidurile solicitantului, aprobate prin ordin al ministrului investiţiilor şi proiectelor europene, prin care se stabilesc regulile de finanţare a echipamentelor de protecţie medicală/dispozitivelor medicale, dezinfectanţilor şi containerelor sanitare mobile, se modifică în mod corespunzător”, arată actul normativ.

Alte legi promulgate

Preşedintele Klaus Iohannis a mai promulgat luni următoarele legi: 

„- Legea pentru aprobarea OUG nr. 42/2021 privind ratificarea Protocolului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Bulgaria, semnat la Ruse, la 18 martie 2021, de amendarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Bulgaria privind operaţiile transfrontaliere de poliţie aeriană, semnat la Bucureşti, la 12 octombrie 2011;

– Legea privind aprobarea OUG nr. 208/2020 pentru modificarea OUG nr. 70/2011 privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece;

– Legea privind aprobarea OUG nr. 39/2021 pentru modificarea OUG nr. 19/2020 privind organizarea şi desfăşurarea recensământului populaţiei şi locuinţelor din România în anul 2021;

– Legea pentru aprobarea OUG nr. 195/2020 privind măsuri în domeniul Registrului comerţului”. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS