22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateTârgul din Craiova rămâne închis, comercianţii „au fugit“ în America

Târgul din Craiova rămâne închis, comercianţii „au fugit“ în America

Târgul Municipal din Craiova ar fi trebuit să se deschidă pe 12 iunie. Însă, Hotărârea de Guvern care îl ţine închis a fost prelungită din cauza stării de alertă, iar comercianţii au ajuns la disperare.

Tarabe pline, acoperite cu folii din plastic şi legate cu sfori. Oameni ajunşi la limita răbdării. Nu se mai aud strigătele comerciantelor care anunţau în gura mare oferta de la hainele second hand, nu se mai face safteaua, iar forfota de altădată a pierit. Aceasta este imaginea Târgului Municipal din Craiova. Marţi dimineaţa (n.r. 15 iunie), mai mulţi comercianţi s-au adunat în jurul liderului lor, Romeo Tiberiade, pentru a afla noutăţi despre deschiderea târgului. Însă, acesta nu a venit cu veşti bune. Încă nu se ştie data la care vânzătorii vor putea să scoată, din nou, marfa la vânzare.

Cu toţii traversează cea mai grea perioadă de când s-a înfiinţat târgul şi spun, la unison, că nu mai au din ce să trăiască. De când au fost obligaţi să pună „lacătul“ pe tarabe, mulţi dintre cei care vindeau în târg au rămas fără singurul lor venit. Romeo Tiberiade, preşedintele Partidei Romilor Dolj şi consilier al primarului Craiovei pe probleme de etnie romă, spune că nu înţelege motivele pentru care deschiderea târgului întârzie atât de mult şi că vânzătorii au ajuns la limita răbdării. „Există o ignoranţă din partea mai marilor noştri de la Bucureşti. Spun ignoranţă pentru că am văzut că avem voie să mergem pe stadioane, în mall-uri, şi nu am înţeles niciodată de ce într-un târg, care este în aer liber, nu se dă voie. Şi noi am aşteptat data de 12 iunie pentru a se opri această stare de alertă, dar, din păcate, s-a prelungit. Oamenii sunt foarte nemulţumiţi, nu înţeleg fenomenul“, a declarat acesta, pentru GdS.

Mulţi copii nu mai merg la şcoală

Lipsa banilor i-a făcut pe mulţi dintre romii vânzători în târg să nu îşi mai trimită copiii la şcoală. „Situaţia multora este foarte disperată pentru că ei nu au avut nicio altă sursă de trai. Într-o familie de romi sunt foarte mulţi membri şi chiar nu au nicio sursă de venit. Din acest punct de vedere, s-au întâmplat două lucruri importante. Partida romilor a reuşit să meargă la aproximativ 75-80% dintre nevoiaşii noştri. Le-am dus săptămânal alimente, cumpărate din fonduri proprii. De asemenea, unii dintre ei au reuşit să îşi mai comercializeze marfa ieşind în afara târgului. Au reuşit acest lucru timp de câteva luni, până în momentul în care poliţia a oprit această comercializare. O altă problemă este că, în această perioadă, nu şi-au mai trimis copiii la şcoală. Pentru că dacă nu au nicio sursă de venit, copiii având nevoie de diverse lucruri pentru şcoală, le-a fost imposibil. Aici este un mare pericol, legat de abandonul şcolar. Partida romilor a făcut un fel de afterschool, cu ajutorul studenţilor noştri, al profesorilor şi al mediatorilor pe care îi avem. Practic, s-a mers la domiciliul copiilor şi s-a făcut meditaţie cu ei“, a mai povestit preşedintele Partidei Romilor Dolj.

1.400 de familii numeroase trăiesc cu banii câştigaţi în târg

Din disperare de cauză, sunt romi care, cu orice risc, vin în unele zile la tarabe, le deschid şi aşteaptă clienţi. Însă, cumpărători nu prea există, mai ales din cauză că oamenii ştiu că târgul este închis. „Oamenii sunt foarte disperaţi. Eu nu ştiu cât mai pot să îi liniştesc. Pentru că nimeni nu ştie să îmi spună un termen clar pentru deschiderea târgului. Acum s-a prelungit starea de alertă până la 1 iulie, dar pe 1 iulie poate se prelungeşte din nou. Nu ştiu ce să mai spun oamenilor. Sunt mulţi comercianţi care intră în târg să vândă. Ei spun că intră să cumpere legume, de exemplu, şi apoi se duc la taraba lor cu marfă. Este vorba despre 1.400 de familii care trăiesc din vânzarea în târg. Dacă facem un calcul cu minim 5 membri într-o familie este vorba de 7.000 de oameni“, a mai adăugat Romeo Tiberiade.

Au plecat în S.U.A ilegal

Închiderea târgului i-a obligat pe mulţi să plece în străinătate. „Foarte mulţi dintre ei au plecat în diverse ţări. Mai grav este că mulţi au plecat în America. Şi de aici începe un alt proces ciudat al migraţiei. Ei s-au împrumutat de zeci de mii de euro sau de dolari ca să ajungă în America ilegal. Din informaţiile mele şi din ce am văzut la televizor, nimeni nu a plecat legal. Nimeni nu gestionează acest fenomen, nu sunt surse de venit, diferite programe care să îi ţină în ţară. Şi nu mă refer aici numai la romi. Dar la noi, în special, există o mare problemă, cea a discriminării. Ca ţigancă, dacă te duci în fustă lungă la AJOFM să te anagajezi este imposibil. Nu o angajează doar pentru faptul că este de etnie romă“, a mai spus Romeo Tiberiade.

„Încotro s-o luăm, să furăm?“

Comercianţii care îşi câştigau existenţa din vânzarea lucrurile second hand îşi strigă disperarea şi spun că nu mai au răbdare până se deschide târgul. „Să dea drumul la târg că murim de foame, noi n-avem altă sursă de trăit, decât de aici. Am şase copii şi 20 de nepoţi, cu ce să trăim? N-am nici pensie, nici ajutor social, nimic. Mai încercăm şi mai intrăm câteodată la tarbă, dar nu vindem nimic dacă nu e târgul deschis. Încotro s-o luăm, să furăm? Noi nu suntem hoţi, dar ne facem până la urmă, dacă n-avem din ce să trăim. Trebuie să ne acorde şi nouă o şansă. Să facă un efort pentru noi să dea drumul la târg“, a spus o comerciantă.

Majoritatea au luat în calcul deja să plece din ţară. „E foarte grea perioada asta pentru toată lumea. Nu ne lasă să vindem. Avem copiii la şcoală, cu ce să îi creştem, ce să le dăm să mănânce. Fata mea vindea aici şi a plecat în străinătate. Ce să facă? Are trei copii, ce să le dea să mănânce? A fost nevoită să plece şi dacă nu se rezolvă nimic cu târgul o să plece toată lumea şi n-o să mai rămână nimeni. Măcar să ne lase într-o parte să vindem, dacă unde sunt tarabele acoperite nu se poate“, a mai spus altă vânzătoare.

„Dacă se mai prelungeşte mult situaţia asta, o să ieşim în stradă“

În februarie anul acesta, aproximativ 100 de romi au ieşit în faţa Prefecturii Dolj, pentru a-şi spune nemulţumirea legată de închiderea târgului. Însă, acum spun că dacă problema nu se va rezolva în curând, vor ieşi la protest în număr mult mai mare. „E foarte rău. Am sperat că se dă drumul la târg, dar nu s-a dat. Trăim foarte rău, din păcate. Sperăm ca autorităţile să înţeleagă acest lucru, măcar în al 12-lea ceas. Pentru că este foarte, foarte gravă situaţia noastră. Sunt foarte multe familii disperate. S-au dus ajutoare la cei care sunt săraci. Dacă se mai prelungeşte mult situaţia asta, o să ieşim în stradă. Nu putem să mai suportăm“, a povestit Marcel Brebenel.

În legătură cu un eventual protest, preşedintele Partidei Romilor Dolj se teme ca lucrurile să nu degenereze.

„Ei vor să iasă în stradă, iar eu încerc să îi liniştesc. Asta pentru că romii noştri nu prea sunt foarte ordonaţi dacă ies în stradă şi mi-e frică puţin să nu pierdem controlul. Apoi o să spună lumea <ia uite, ţiganii au ieşit în stradă!>. Şi atunci se denaturează ideea pentru care ei ies în stradă“, a încheiat acesta.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS