3.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateNoi măsuri de relaxare de la 1 iunie

Noi măsuri de relaxare de la 1 iunie

Premierul Florin Cîţu a afirmat, miercuri, că la 1 iunie vor exista măsuri de relaxare, chiar dacă pragul de 5 milioane de persoane vaccinate nu va fi atins.

”Putem să atingem cinci milioane, dar nu acesta este obiectivul. Obiectivul este să depăşim pandemia şi nu se poate decât prin vaccinare”, a declarat Florin Cîţu, miercuri, după şedinţa de Guvern, întrebat dacă va fi atins pragul de 5 milioane de persoane vaccinate la 1 iunie.

Premierul a adăugat că ”românii au înţeles mesajul şi se vor vaccina, în primul rând pentru sănătatea lor”.

Întrebat dacă vor exista măsuri de relaxare, chiar dacă pragul nu va fi atins, Cîţu a precizat: ”La 1 iunie vor exista relaxări”.

Preşedintele Klaus Iohannis a precizat recent, într-o declaraţie de presă, că măsurule de relaxare depind de vaccinare, anunţând 5 milioane de persoane vaccinate la 1 iunie, 6 milioane la 1 iulie şi 7 milioane la 1 august.

Măsurile de relaxare care intră în vigoare de la 1 iunie, anunțate de Klaus Iohannis:

  • Nunțile, botezurile, mesele festive se pot organiza în exterior cu maximum 70 de persoane, iar în interior cu maximum 50 de persoane. Dacă organizatorul garantează că toate persoanele sunt vaccinate se renunță la restricționarea numărului de participanți.
  • Similar, la sălile de sport, numărul de participanți e restricționat, dar dacă managerul garantează că sunt toate persoanele vaccinate, numărul de participanți poate să crească.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS