27.3 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUrmătoarea etapă pregătită de autorități, vaccinarea în farmacii

Următoarea etapă pregătită de autorități, vaccinarea în farmacii

În curând, va fi posibilă vaccinarea și în farmacii, a anunțat vicepremierul Dan Barna, luni seara.

„Chiar astăzi am vorbit cu colega mea Ioana Mihăilă să demareze demersurile pentru a avea o ordonanță și legislație pe ceea ce înseamnă și vaccinarea în farmacii. Ar fi pasul următor, și mai important, pentru că bun, avem vaccinarea prin medicii de familie – e o linie, ne așteptăm să genereze niște rezultate bune. În măsura în care vom reuși, și sperăm că într-un termen cât mai scurt, poate în două săptămâni, trei săptămâni, vom reuși să avem vaccinarea și în farmacii”, a anunțat Dan Barna, potrivit Digi24.

„Și farmacia e tot un fel de nucleu pentru comunitate“

„De fapt, și farmacia e tot un fel de nucleu pentru comunitate. Fiecare farmacie are blocurile din jur sau străzile din jur și oamenii vin, vorbesc cu farmacista, deci în momentul în care ducem vaccinul și acolo, va crește din nou numărul de persoane. E o altă direcție pe care o avem în vedere”, a spus Dan Barna. 

El a precizat că nu în toate farmaciile se va putea face vaccinare, dar „sunt multe farmacii care erau pregătite cu vaccinul antigripal”.

„Erau prevăzute linii de vaccinare pentru vaccin antigripal“

Întrebat cine va administra vaccinul în farmacie, Dan Barna a răspuns că unul dintre angajații farmaciei care are pregătire în acest sens. „Erau prevăzute linii de vaccinare pentru vaccin antigripal. Asta, de ani de zile, adică se putea face vaccin antigripal la farmacie – cumpărai și îți era injectat de unul dintre farmaciști, care avea pregătirea necesară. Aceeași logică este gândită și aici. Sunt farmacii care au fluxuri pregătite pentru vaccinare, adică au personal calificat să facă lucrul acesta”, susține Dan Barna.

Vor fi folosite vaccinuri care sunt acum în uz în România

Întrebat dacă în farmacii se vor folosi toate tipurile de vaccin anti-COVID disponibile, Dan Barna a spus că nu are acum informații în acest sens, dar în orice caz, vor fi folosite vaccinuri care sunt acum în uz în România.

Anunțul despre vaccinarea în farmacii a intervenit în contextul discuției despre testarea rapidă pentru depistarea infecției cu SARS-CoV-2, care de-acum va putea fi făcută și în farmacii. Ministerul Sănătății a aprobat luni un ordin care prevede că farmaciile pot opta pentru realizarea testelor antigenice rapide, după obținerea unui aviz temporar emis de DSP. Personalul care va fi implicat în activitatea de testare urmează să fie instruit gratuit, iar procedura de testare se va face în spații special amenajate în farmacii.

Circuitul persoanelor care vor să se testeze trebuie să fie delimitat prin marcaje sau paravane

Ordinul Ministerului Sănătății prevede că circuitul persoanelor care vor să se testeze trebuie să fie delimitat prin marcaje sau paravane de circuitul normal pentru clienții farmaciei. Pentru testul propriu-zis nu se percepe un tarif, însă farmaciile pot percepe un cost pentru serviciul de testare.

În acest moment, pentru testarea rapidă în farmacii este prevăzut un stoc de 500.000 de teste.

„Îi felicit pe colegii mei că au finalizat partea asta cu testarea în farmacii, era necesară și la îndemână, tocmai pentru a reduce pe cât posibil, în momentul în care ești infectat, (riscul de răspândire – n.r.), să poți foarte repede să-ți dai seama, să te izolezi”, a comentat vicepremierul Dan Barna, luni seara.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS