12 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitate820 de persoane s-au imunizat, până acum, la maratonul din Craiova

820 de persoane s-au imunizat, până acum, la maratonul din Craiova

Până astăzi, la ora 15.00, s-au vaccinat 300 de persoane la maratonul de vaccinare din Craiova, de pe stadionul „Ion Oblemenco”. De ieri și până azi-dimineață, la ora 07.00, s-au vaccinat 520 de persoane. În total, la maratonul din Bănie s-au imunizat 820 de persoane. Oamenii continuă să vină să se imunizeze, iar a doua zi a maratonului pare să fie cu mai mult succes pentru craioveni.

520 de persoane au fost vaccinate, ieri, la Oblemenco

Dr. Ivona Diaconu spune că oamenii care s-au vaccinat până acum nu au avut probleme, dar au mai existat câteva episoade de panică, teamă.

,,Avem 300 de persoane vaccinate până acum și avem deschise încă 60 de doze, adică sunt în curs de vaccinare. La un flux avem 3 din șase, în partea cealaltă din șase mai sunt două. La fiecare post s-au vaccinat câte două doze din fiecare flacon. În principiu, 300 de persoane. Ieri, până seara, inclusiv pe noapte, s-au vaccinat până dimineața la ora 07:00 în jur de 520 de persoane. Acum, avem deja 300 și cu siguranță până la ora 15 vor fi peste 360. Vaccinarea e foarte bine coordonată, e fluidizată. Avem ajutor din partea voluntarilor. Băieții din armată sunt cu noi. În general, cei care vin sunt tineri. Nu am întâmpinat probleme”, spune dr. Ivona Diaconu.

Oamenii continuă să vină la vaccinare

Violeta Ciocioi așteaptă să vadă cum se simte după vaccinare. Emoțiile au fost mari, dar bucuria de pe chipul ei și mai mare. Este fericită că s-a imunizat și poate pleca în Germania să fie alături de fiica ei care va naște.

,,Mă simt bine. Emoțiile au fost mari. Am fetița în Germania și trebuie să nască în iunie și trebuie neapărat să ajung la ea. Acum două minute m-am vaccinat. Sper să fie bine”, spune Violeta Ciocioi.

Un alt craiovean a venit împreună cu prietena lui din Venezuela să se vaccineze. Vaccinarea, spun el, va înlătura piedicile pe care le-ar fi avut dacă n-ar fi fost vaccinați și ar fi vrut să plece din țară.

,,Ne simțim foarte bine. Nu avem nicio problemă. Nu am simțit nimic. Am ales să ne vaccinăm pentru că, dacă vrem să ieșim din țară, mai ales că prietena mea este din Venezuela, este mult mai ușor. Sunt din ce în ce mai multe piedici dacă nu suntem vaccinați”, spune tânărul.

Maratonul de vaccinare din Craiova durează 7 zile. Oamenii se pot vaccina fără programare, doar cu buletinul, exclusiv cu vaccinul Pfizer.

Marina Andrei

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS