16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePeste 10.000 de persoane vaccinate la Maratonul din București

Peste 10.000 de persoane vaccinate la Maratonul din București

Numărul persoanelor vaccinate la Maratonul de la Sala Palatului şi de la Biblioteca Naţională a României a depăşit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, 10.000, iar vaccinarea continuă până luni dimineaţă, transmite News.ro.

”Peste 10 mii de persoane vaccinate până la această oră la Maratonul Vaccinării, ediţia Bucureşti. Vă mulţumim pentru tot suportul dvs al tuturor. Mulţumim şi reprezentanţilor din presă, fără mediatizare nu reuşeam să atingem acest număr de persoane vaccinate până la această oră. Urmează alte zeci de ore… Maratonul continuă”, au transmis, în noaptea de sâmbătă spre duminică, reprezentanţii Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti.
Vaccinarea continuă în cele două locaţii – la Sala Palatului şi la Biblioteca Naţională a României.

Peste 1.200 de medici, studenţi, asistenţi medicali, precum şi personal administrativ din cadrul Universităţii claborează pentru desfăşurarea acestui proiect. În cele două locaţii au fost amenajate 50 de fluxuri de vaccinare, iar peste 21 de zile se va organiza infrastructura pentru rapel.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS