6.2 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentȘeful CJ Iași, Costel Alexe, rămâne sub control judiciar în dosarul de luare de mită

Șeful CJ Iași, Costel Alexe, rămâne sub control judiciar în dosarul de luare de mită

Președintele Consiliului Județean (CJ) Iași, liberalul Costel Alexe, rămâne sub control judiciar în dosarul în care este acuzat de DNA că a primit mită 22 de tone de tablă în perioada în care era ministru al Mediului. Decizia de menținere a acestei măsuri a fost luată joi de către instanța supremă, informează Hotnews.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins ca nefondată plângerea depusă de Costel Alexe, care a cerut să îi fie revocat controlul judiciar. Decizia instanței este definitivă.

În 28 aprilie, DNA a anunțat începerea urmăririi penale împotriva lui Costel Alexe, pentru luare de mită și instigare la delapidare. El a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, până în 25 iunie. Aceeași măsură a fost luată și în cazul lui Bogdan Grecu, fostul director general al combinatului siderurgic Liberty din Galați, urmărit penal pentru dare de mită și delapidare.

Între obligațiile impuse prin controlul judiciar în cazul celor doi se află interdicția de a părăsi țara și aceea de a nu comunica, direct sau indirect, pe nicio cale cu anumite persoane, menționate în ordonanță. DNA precizează că în acest dosar sunt urmărite penal și alte persoane.

DNA îl acuză pe Costel Alexe, fost ministru al Mediului în Guvernul Orban și actual președinte al Consiliului Județean Iași, că ar fi primit mită de la un combinat siderurgic (Liberty din Galați) 22 de tone de produse din tablă, pentru alocarea cu titlu gratuit către combinat a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS