12.8 C
Craiova
sâmbătă, 11 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitatePoliţistul condamnat pentru moartea lui G. Floyd cere anularea verdictului

Poliţistul condamnat pentru moartea lui G. Floyd cere anularea verdictului

Fostul poliţist din Minneapolis Derek Chauvin, găsit vinovat de uciderea afro-americanului George Floyd, a cerut marţi anularea acestui verdict, acuzând juriul de „comportamente nepotrivite”, informează Agerpres.

Cererea sa a fost depusă după apariţia în spaţiul public a unor fotografii cu unul din cei doisprezece juraţi la o manifestaţie antirasistă, ceea ce a provocat întrebări privind imparţialitatea sa, însă nu le menţionează.

Potrivit unui document trimis justiţiei, avocatul Eric Nelson solicită „o audiere pentru anularea verdictului pe fond de comportamente nepotrivite ale juriului, de ameninţări, intimidări şi presiuni care au fost exercitate asupra sa şi/sau al eşecului său de a urma instrucţiunile în timpul deliberărilor”.

Este cerut un nou proces, pe motivul că judecătorul a refuzat să mute procesul şi să izoleze juraţii în timpul audierilor, astfel încât aceştia au fost influenţaţi de acoperirea mediatică uriaşă a cazului.

La 20 aprilie, după trei săptămâni de dezbateri şi scurte deliberări, Derek Chauvin a fost declarat vinovat de moartea lui George Floyd şi imediat arestat. Pedeapsa va fi pronunţată pe 25 iunie.

Anulările proceselor sunt foarte rare

Mitchell a explicat presei locale că a fost fotografiat în această ţinută în marja unei mari manifestaţii antirasiste organizate la sfârşitul lunii august la Washington pentru aniversarea discursului istoric al liderului mişcării pentru drepturi civile Martin Luther King, „I have a dream”.

Însă, în chestionarul adresat potenţialilor juraţi înaintea procesului, Mitchell a declarat că nu a participat la manifestaţiile împotriva violenţelor poliţiei în urma morţii lui George Floyd.

„Răspunsurile sale au fost tehnic corecte”, dat fiind că era vorba despre o comemorare, a explicat pentru AFP un expert în selectarea juriilor, Jeffrey Frederick. „Revine acum judecătorului să-l chestioneze din nou pentru a constata dacă avea idei preconcepute sau dacă a minţit, şi să decidă dacă faptul este suficient de grav pentru a afecta rezultatul procesului”, a adăugat el.

„Însă pragul pentru anularea unui proces este foarte înalt şi anulările se întâmplă foarte rar”, a subliniat expertul.

La rândul său, Steve Tuller, consultant în selectarea juraţilor, consideră „puţin probabil ca aceste dezvăluiri să schimbe verdictul”, însă „nu există nicio îndoială că apărarea se va folosi de ele pentru a face recurs”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS