22 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitate(VIDEO) Au debutat lucrările pe lotul 3 al drumului expres Craiova-Pitești

(VIDEO) Au debutat lucrările pe lotul 3 al drumului expres Craiova-Pitești

-

Primele imagini din dronă cu debutul lucrărilor pe lotul 3 al drumului expres Craiova-Pitești, între Slatina și localitatea Colonești (limită județul Argeș) au fost publicate de Asociația Pro Infrastructura.

Filmarea începe de lângă Slatina, de la granița cu tronsonul 2, și continuă spre Pitești.

„Sperăm să vedem aceeași mobilizare a constructorului UMB pe care o are pe lotul vecin. Prioritară anul acesta trebuie să fie finalizarea nodului prevăzut la intersecția cu DN65 de la Valea Mare pentru a se asigura conexiunea cu secțiunea Balș-Slatina care are șanse reale de a fi dată în circulație la sfârșitul lui 2021 dacă se menține ritmul actual”, comentează într-o postare pe Facebook Asociația Pro Infrastructura, conform HotNews.

Specificații tehnice pentru Drumul Expres DX12:

Lungime: 121 km
Viteza de proiectare: 120 km/h
Platforma: 22,00 metri
Partea carosabilă: 4 x 3,5 metri
Spațiu median: 3,00 metri
Acostamente: 2 x 1,5 metri
Benzi de încadrare: 4 x 0,5 metri

Drumul expres Craiova – Pitești este împărțit în patru loturi

Drumul expres Craiova – Pitești este împărțit în patru loturi, are o lungime totală de 121 de km, prevede câte două benzi pe sens de câte 3,5 metri lățime fiecare, fără bandă de urgență, acostamente de câte 1,5m pe fiecare parte și o bandă mediană cu separator lată de 3 metri.
Licitațiile pentru cele 4 loturi aferente drumului expres Craiova – Pitești au fost lansate încă din iulie 2017, dar nu toate tronsoanele au fost până acum contractate.

Tronsonul 3 (31,75km) și Tronsonul 4 (31,82 km) au fost contestate, iar procedura lansată de CNAIR a fost infirmată în instanță încă din 2018. Cele două au fost relicitate, iar câștigătorul la licitație a venit la finalul lunii iunie 2020 – UMB pentru ambele tronsoane.

Contractele au fost semnate în septembrie 2020

Contractele au fost semnate în septembrie 2020, dar pentru pentru Tronsonul 4 instanța de judecată a întors decizia. În luna februarie CNAIR a decis din nou să atribuie contractul Lotului 4 către UMB, dar și de această dată au fost depuse contestații.

Din mai 2019 au început primele lucrări pe șantier

Pentru tronsoanele 1 și 2, CNAIR a semnat contractele de la finele lui 2018, iar din mai 2019 au început primele lucrări pe șantier.

Tronsonul 1 (17,7 km) este executat de către italienii de la Tirrena Scavi pentru circa 76 de milioane de euro, iar Tronsonul 2 (39,85 km), care va ocoli și orașele Balș și Slatina, este construit de asocierea SA&PE Construct SRL – Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL – Consitrans SRL pentru circa 309 milioane de euro. Cele două contracte au termen 12 luni pentru proiectare și apoi 24 de luni pentru execuție.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Dolj: Traficul rutier, blocat pe DN 6, la Răcarii...

UPDATE: Un autocamion a lovit remorca luminoasă care semnaliza...

ȘTIRI GdS