10.3 C
Craiova
sâmbătă, 11 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateCel puţin 13 morţi şi 70 de răniţi într-un accident la metroul suspendat din Mexic

Cel puţin 13 morţi şi 70 de răniţi într-un accident la metroul suspendat din Mexic

Cel puţin 13 persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 70 au fost rănite după ce un pod pe care circula un tren de metrou cu mai multe vagoane în Ciudad de Mexico s-a prăbuşit peste o arteră rutieră în cursul serii de luni, informează Agerpres.

Imagini difuzate de postul local Milenio TV arată cum podul, peste care trecea linia 12 de metrou între staţiile Olivos şi Tezonco, se prăbuşeşte peste maşinile aflate în trafic.

„În acest moment, conform cifrelor preliminare, din nefericire există 13 persoane care şi-au pierdut viaţa şi în jur de 70 de răniţi care sunt transportaţi la diferite spitale”, a comunicat, într-un mesaj pe Twitter, Agenţia de management integrat al riscurilor şi protecţiei civile din capitala mexicană.

Primarul oraşului, Claudia Sheinbaum, s-a deplasat la locul accidentului şi a transmis pe Twitter că „pompieri, personal de urgenţă lucrează. Mai multe spitale dau ajutor. Vom oferi mai multe informaţii în scurt timp”.

Alte imagini difuzate de posturi de televiziune şi pe reţele de socializare arată echipe medicale de urgenţă şi pompieri căutând supravieţuitori la locul tragediei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS