9.5 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSuedia aruncă zilnic sute de doze de vaccin AstraZeneca

Suedia aruncă zilnic sute de doze de vaccin AstraZeneca

Sute de doze de vaccin anti-Covid AstraZeneca sunt aruncate în fiecare zi în Stockholm pentru că oamenii refuză să fie injectaţi cu acest ser, a declarat luni un medic-şef din Suedia pentru postul de televiziune SVT, scrie Agerpres.

Johan Styrud, de la Asociaţia medicală din Stockholm, a spus că este imposibil să se găsească suficienţi doritori pentru a vaccina suficient de repede şi că, dacă vaccinul nu este administrat în câteva ore, trebuie să fie aruncat.

După ce un număr mic de persoane au prezentat cheaguri de sânge în urma vaccinării cu AstraZeneca, utilizarea acestuia a fost limitată la persoanele de peste 65 de ani în Suedia.

Potrivit reportajului SVT, unii pacienţi îşi anulează programările atunci când află că urmează să primească vaccinul britanico-suedez.

Styrud a declarat că beneficiile vaccinului în combaterea pandemiei sunt mult mai mari decât riscurile şi i-a îndemnat pe oameni să se vaccineze.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS