9 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitate„Carantina personală”, anunțată pentru o regiune din Suedia

„Carantina personală”, anunțată pentru o regiune din Suedia

Una dintre regiunile cu cea mai mare densitate a populației din Suedia a anunțat „carantină personală”, în condițiile în care țara se confruntă cu o creștere a numărului de cazuri noi de COVID-19, relatează Euronews.

„Solicităm fiecăruia să se comporte ca și cum ar fi într-un lockdown personal”, a declarat pentru Euronews Mikael Kohler, șeful autorității sanitare din regiunea suedeză Uppsala.

În ceea ce Kohler numește un pas „extraordinar”, oficialii le cer locuitorilor din Uppsala să aibă un contact apropiat doar „cu oamenii cu care locuiesc”.

„Toată lumea trebuie să-i bănuiască pe ceilalți că ar putea fi infectați”

„Dacă trebuie să se întâlnească cu alte persoane, toată lumea trebuie să-i bănuiască pe ceilalți că ar putea fi infectați”, a spus el.

Înăsprirea măsurilor anti-COViD în Uppsala vine într-un moment în care Suedia trece printr-o fază de creștere a cazurilor de COVID-19, atribuită în mare măsură răspândirii variantei britanice de coronavirus.

Având în vedere că Uppsala a înregistrat 908 de cazuri la 100.000 de locuitori în ultimele două săptămâni, față de 772 de cazuri la nivel național, Kohler spune că noile recomandări sunt un pas necesar.

Regiunea găzduiește două universități, Universitatea Uppsala și Universitatea Suedeză de Științe Agricole, iar mulți tineri călătoresc spre și dinspre casele lor. Acest lucru este legat de creșterea numărului de cazuri de coronavirus în Uppsala, spune Kohler.

Guvernul suedez a fost mai „pasiv” cu privire la restricții decât țările vecine

Expertul a amintit că, la începutul pandemiei, guvernul suedez a fost mai „pasiv” cu privire la restricții decât țările vecine. Țara a înăsprit măsurile pentru limitarea pandemiei, după ce a fost lovită de un al doilea val în octombrie, impunând limite de vizitatori în magazine și în locurile publice, iar pub-uri și restaurantele au fost obligate să respecte o serie de reguli. Dar Suedia nu a aplicat niciodată o carantină similară cu cele impuse în țări precum Franța și Marea Britanie.

Dr. Anders Tegnell, epidemiologul șef al Suediei, a spus la o conferință de presă că decizia regiunii Uppsala de a-și consolida reglementările împotriva COVID-19 este de înțeles, având în vedere situația epidemiologică din zonă.

El a adăugat însă că, în opinia sa, nu e o mare diferență între recomandările din regiune și mesajul general al autorităților din Suedia, care le cer oamenilor să practice distanțarea fizică și să reducă cât mai mult socializarea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS