13.1 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCertificatul european de vaccinare nu va garanta mobilitatea în UE

Certificatul european de vaccinare nu va garanta mobilitatea în UE

Ţările Uniunii Europene (UE) au ajuns miercuri la o poziţie comună pentru a demara negocierile în Parlamentul European asupra certificatului de vaccinare. Acesta va deveni operativ vara aceasta, dar nu va fi un paşaport care să garanteze mobilitatea, informează Agerpres.

„În mai puţin de o lună, Consiliul a ajuns la o poziţie comună pentru negocierile din Parlament”, a anunţat preşedinţia portugheză a UE, după reuniunea ambasadorilor Celor 27 în faţa instituţiilor desfăşurată miercuri dimineaţă.

Însă certificatul european de vaccinare împotriva SARS-CoV-2 pe care îl pregătesc instituţiile Uniunii Europene, cu scopul ca acesta să devină operaţional din luna iunie, nu va fi un paşaport care să permită automat cetăţenilor să-şi recupereze libertatea de mişcare în UE.

„Pentru a evidenţia principiul nediscriminării, în special faţă de persoanele nevaccinate, partea operativă a reglementării principale prevede explicit că deţinerea unui ‘Certificat Verde Digital’ nu este o condiţie prealabilă pentru a exercita dreptul la libera circulaţie”, se arată în textul aprobat de statele membre la care a avut acces EFE.

Această reglementare aprobată de Consiliu – o idee lansată de Grecia la începutul anului pentru a reactiva sectorul turistic vara aceasta – se bazează pe propunerea Comisiei Europene şi depinde acum de negocierile din Parlamentul European, şi ar intra în vigoare după şase săptămâni de la adoptare, altfel spus în iunie.

Certificatul va avea o perioadă de aplicare de 12 luni

Certificatul, potrivit textului provizoriu, va fi gratuit, în format electronic sau pe hârtie, şi va fi disponibil în engleză şi în limba oficială a ţării emitente. Certificatul va avea „o perioadă de aplicare de 12 luni şi va depinde de un raport al Comisiei după cel târziu trei luni de la finalizarea aplicării reglementării principale, precum şi de o posibilă suspendare sau prelungire prin procedura legislativă obişnuită”.

Documentul va cuprinde informaţii referitoare la faptul dacă deţinătorul s-a vaccinat împotriva noului coronavirus, dacă a dezvoltat anticorpi după ce a trecut prin boală sau dacă are un test PCR negativ – fiind una dintre cerinţele cele mai solicitate în ultimele luni călătorilor -, şi va include doar vaccinurile care au fost aprobate de Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA).

Cu o menţiune specială pentru Irlanda, având în vedere frontiera virtuală cu Irlanda de Nord şi instabilitatea cu care se confruntă această regiune după Brexit, textul prevede ca statele membre să poată „accepta reciproc certificate eliberate conaţionalilor din terţe ţări pe bază de reciprocitate”.

Este, de asemenea, specificat faptul că trebuie avută în vedere situaţia specială a lucrătorilor transfrontalieri.

Documentul nu este un paşaport

Dincolo de aceste dispoziţii tehnice, propunerea dă clar de înţeles că, deşi certificatul pretinde să „faciliteze mobilitatea între ţări”, documentul nu este un paşaport.

Se aminteşte, totodată, că statele membre pot să restricţioneze din motive sanitare mobilitatea cetăţenilor, una dintre cele patru libertăţi fundamentale ale UE, şi că „orice măsură care se adoptă nu poate fi extinsă dincolo de ceea ce este strict necesar pentru a salvgarda sănătatea publică”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS