26 C
Craiova
vineri, 7 mai, 2021
Știri de ultima oră Actualitate CFR Marfă ar putea disponibiliza o treime dintre angajați

CFR Marfă ar putea disponibiliza o treime dintre angajați

Se anunță concedieri la CFR Marfă. Societatea ar urma să disponibilizeze 1.400 – 1.500 de angajați, mai exact o treime din numărul total al acestora. Anul trecut alți 1.300 de angajați au părăsit operatorul național de marfă, scrie Club Feroviar. CFR Marfă este în declin de mai bine de 20 de ani, la toate capitolele. Compania de stat avea 32.000 de angajați în 1998, 17.000 de angajați în 2009, a ajuns la sub 9.000 în 2013 și are mai puțin de 5.000 de oameni în prezent.

Cifrele sunt vehiculate la nivelul conducerii companiei, fără a fi confirmate într-un plan de reorganizare care să fie prezentat (încă) în Consiliul de Administrație.

„Este o discuție, nu e discutat nimic cu sindicatele, se discută de 1400-1500 . Este în stadiu de lucru, nu a fost prezentat nici CA”, spune Grigore Mare, liderul sindicatului Mișcare Comercial din CFR.

În ultimul an, compania a pierdut 1.300 de angajați. Dacă bugetul pe 2019 prevedea 5.800 de angajați, în prezent mai sunt 4.500.

Oferta de concordat preventiv elaborată în urmă cu un an menționa faptul că CFR Marfă are creanțe neîncasate în valoare de 400 de milioane lei, din care grosul, adică 75% sunt creanțe neîncasate, deținute împotriva companiilor de stat.

Planul de concordat realizat anul trecut prevedea „eficientizarea posturilor din cadrul companiei și reașezarea personalului în vederea creșterii productivității”. Administratorul concordatar era îndreptățit să recurgă la „redimensionarea structurii de personal”. Planul menționa necesitatea de reducere a soldului de ore suplimentare neefectuate și a orelor neproductive (regie, așteptare) la 16,5% la mecanici și 21% la ajutorii de mecanici la orele efectiv lucrate, către o medie de 14% la ambele categorii.

Planurile de reorganizare sunt cerute insistent de către Ministerele Transporturilor și Finanțelor

Conducerea Ministerului Transporturilor a cerut recent companiilor din subordine, printre care și nouă din domeniul feroviar sau transport urban subteran, să prezinte câte un „plan de reorganizare, restructurare și redresare financiară” aprobat de către organele de conducere ale operatorului economic.

Reamintim că în februarie 2020, Comisia Europeană a constatat că operatorul de transport feroviar de marfă CFR Marfă a primit un ajutor de stat incompatibil în valoare de cel puțin 570 de milioane euro din partea României, prin anularea datoriilor și prin neîncasarea unor datorii de la societate. România trebuie să recupereze de la CFR Marfă ajutorul ilegal și dobânzile aferente .

Ce se spunea în programul de guvernare despre CFR Marfă

Sub presiunea dificultății financiare tot mai pronunțate și a executărilor silite care amenințau S.N.T..F.M. C.F.R. MARFĂ S.A., au fost identificate modalitățile pentru a obține redresarea financiară, prin continuarea activității operaționale a societății și fără a afecta poziția acesteia pe piață și relația cu partenerii comerciali. Decizia Comisiei Europene, transmisă în luna februarie 2020, conform căreia C.F.R. Marfă trebuie să restituie ajutorul de stat nelegal acordat în anul 2013, în valoare de 400 de milioane de Euro, a constituit un punct de cotitură pentru parcursul acestei companii, care în viziunea multora se îndrepta spre faliment.

Pentru salvarea companiei, soluția optimă identificată a fost recurgerea la procedura de concordat preventiv, care, spre deosebire de orice alte modalități reglementate, asigură un set de avantaje, precum: suspendarea executărilor silite în desfășurare la momentul omologării (12.03.2020), posibilitatea negocierii modalității de stingere a datoriilor cu creditorii; menținerea societății pe piață și continuarea activității comerciale; durata redusă a procedurii – 24 luni (spre deosebire de procedura insolvenței/executare silită).

Ținând cont de rolul strategic pe care SNTFM CFR MARFĂ SA îl are în piață și pentru siguranța națională, este necesar ca procesul de rambursare a ajutorului de stat să asigure, deopotrivă:

⦁ rambursarea integrală a ajutorului de stat;
⦁ continuitatea transportatorului feroviar strategic de marfă.

Obiectivul principal pentru un orizont de timp scurt și mediu îl reprezintă implementarea unei strategii de rambursare a ajutorului de stat, astfel încât C.F.R. Marfă să depășească această situație critică, prin demararea unui proces amplu de restructurare, care să-i permită continuarea activităţii, fiind vorba despre o companie cu un impact major în economia românească.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Echipa de robotică a României, campioană mondială

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, i-a primit, vineri, la...

ȘTIRI GdS

Echipa de robotică a României, campioană mondială

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, i-a primit, vineri, la sediul ministerului, pe membrii echipei româneşti de robotică AutoVortex, câştigătorii premiului I şi ai medaliilor...

În toate spitalele militare din România, vaccinare anti-COVID fără...

În toate spitalele militare din România va fi posibilă vaccinarea anti-COVID fără programare, începând de sâmbătă. Potrivit Ministerului Apărării Naționale, persoanele cu vârsta de peste...

350 de focare active de pestă porcină africană, în...

350 de focare de pestă porcină africană (PPA) erau active vineri pe teritoriul României, fiind afectate 153.397 de animale, informează Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară...

200 de tone de deşeuri, depistate în Portul Constanţa...

Peste 200 de tone de deşeuri au fost depistate în Portul Constanţa şi în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, acestea fiind returnate către...

CEO-ul Moderna se aşteaptă să apară mai multe variante...

Stephane Bancel, CEO-ul Moderna, a declarat joi că se aşteaptă să apară mai multe variante Covid-19 în lunile următoare, pe măsură ce emisfera sudică...

Toţi angajaţii din Arabia Saudită trebuie să fie vaccinaţi...

Toţi angajaţii din Arabia Saudită trebuie să fie vaccinaţi anti-Covid pentru a putea merge la muncă, au anunțat vineri, autoritățile. Măsura se referă atât...