15.3 C
Craiova
miercuri, 8 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateNumărul de noi infecții cu coronavirus crește exponențial în Germania

Numărul de noi infecții cu coronavirus crește exponențial în Germania

Institutul Robert Koch a anunțat vineri că numărul de noi infecții cu coronavirus crește exponențial în Germania. Ministrul sănătății, Jens Spahn, a afirmat că autoritățile analizează impunerea unor noi restricții, relatează Reuters.

Lars Schaade, vicepreședintele Institutului Robert Koch, agenția pentru combaterea bolilor infecțioase a guvernului federal german, a îndemnat persoanele din această țară să nu călătorească în timpul Paștelui pentru a preveni răspândirea virusului.

Există riscul ca Germania să se afle într-o situație similară de Paște precum a fost de Crăciun

Acesta a declarat, de asemenea, că există riscul ca Germania să se afle într-o situație similară de Paște precum a fost de Crăciun, perioadă în care autoritățile au menținut restricții stricte în contextul izbucnirii celui de-al doilea val al pandemiei de COVID-19.

Există puține șanse ca restricțiile aflate în vigoare să fie relaxate

Ministrul german al sănătății Jens Spahn a afirmat, la rândul său, vineri că există puține șanse ca restricțiile aflate în vigoare să fie relaxate, susținând că, din contră, noua recrudescență a coronavirusului face mai probabilă înăsprirea lor, potrivit Reuters.

„S-ar putea să fim nevoiți să facem pași înapoi”

„Creșterea numărului de cazuri ar putea însemna că nu vom putea face pași suplimentari pentru deschidere în săptămânile care vor urma. Din contră, s-ar putea să fim nevoiți să facem pași înapoi”, a declarat Spahn în cadrul conferinței sale de presă săptămânale.

Germania a reluat vineri inoculările cu vaccinul anti-Covid dezvoltat de compania farmaceutică anglo-suedeză AstraZeneca în parteneriat cu Universitatea Oxford după ce luni s-a alăturat țărilor care au decis suspendarea vaccinărilor cu acesta.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS