24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSpania a legalizat eutanasia şi sinuciderea asistată

Spania a legalizat eutanasia şi sinuciderea asistată

Deputaţii spanioli au aprobat joi, în formă definitivă, legalizarea eutanasiei şi a sinuciderii asistate în cazul persoanelor cu boli grave, incurabile sau invalidante care vor să îşi pună capăt suferinţelor, transmit Reuters şi AFP. Spania devine a patra ţară din Uniunea Europeană care adoptă o astfel de măsură.

Prioritate a guvernului socialist condus de Pedro Sanchez, legea a fost adoptată în lectură finală cu 202 voturi pentru – ale stângii şi centrului -, 141 împotrivă – dreapta şi extrema dreaptă – şi două abţineri. Până acum, asistenţa la sinucidere şi eutanasia erau pasibile de 2 până la 10 ani de închisoare.

Textul prevede că o persoană ce suferă de o maladie gravă, invalidantă sau incurabilă poate fi ajutată să moară dacă formulează o cerere în acest sens, pentru a evita o suferinţă intolerabilă.

Cererea trebuie să fie formulată în scris şi repetată după 15 zile. Ea va trebui acceptată succesiv de doi medici şi ulterior examinată de o comisie.

Medicii pot refuza să ia parte la eutanasie

Legea, la care vor putea recurge adulţii cu reşedinţa legală în Spania, va intra în vigoare în termen de trei luni pentru a permite crearea unor comisii de control regionale care vor examina şi autoriza cererile.

În timpul dezbaterii şi supunerii la vot, în faţa clădirii parlamentului s-au adunat grupuri de demonstranţi pro şi contra proiectului.

Noua lege este întâmpinată cu opoziţie vehementă din partea Bisericii catolice, a grupurilor religioase şi ale dreptei dure. Partidul de extremă dreapta Vox a anunţat că o va contesta la Tribunalul Constituţional.

Problema eutanasiei a atras de multă vreme atenţia opiniei publice din Spania, ţară cu una din cele mai ridicate speranţe de viaţă din lume. Dezbaterea s-a accentuat mai ales după decesul lui Ramon Sampedro, devenit tetraplegic la vârsta de 25 de ani şi care a cerut apoi vreme de 29 ani în justiţie dreptul la eutanasie. După ce infracţiunea s-a prescris, una dintre prietenele sale a recunoscut în faţa justiţiei că participase în 1998 la sinuciderea asistată a lui Ramon. Cazul a inspirat filmul ‘Mar Adentro’, al lui Alejandro Amenabar, recompensat cu un Oscar în 2004.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS