9.5 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRusia va produce vaccinul Sputnik V cu firme din Italia, Spania, Franța și Germania

Rusia va produce vaccinul Sputnik V cu firme din Italia, Spania, Franța și Germania

Fondul suveran rus (RDIF) a anunţat luni că s-a ajuns la acorduri pentru producerea vaccinului anti-COVID-19 Sputnik V „cu societăţi din Italia, Spania, Franţa şi Germania”, în aşteptarea omologării acestuia în Uniunea Europeană, transmite Agerpres.

„În momentul de faţă au loc alte negocieri pentru creşterea producţiei în UE. Acest lucru va permite să se înceapă aprovizionarea pieţei unice europene cu Sputnik V imediat după autorizarea sa de către Agenţia europeană a medicamentelor (EMA)”, a menţionat într-un comunicat directorul RDIF Kirill Dmitriev.

Responsabilul RDIF, societatea care a finanţat dezvoltarea vaccinului rus, nu a indicat numele grupurilor europene cu care s-a ajuns la acorduri.

Pe 9 martie a fost anunţat un prim acord de producere a vaccinului în Lombardia, Italia, cu compania farmaceutică italo-elveţiană Adienne.

Dmitriev a adăugat luni că Rusia este gata să „lanseze aprovizionarea ţărilor din UE care vor autoriza Sputnik V în mod independent” de EMA, cum a făcut Ungaria.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS