6.4 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateVaccinul AstraZeneca, autorizat în Italia pentru persoanele peste 65 de ani

Vaccinul AstraZeneca, autorizat în Italia pentru persoanele peste 65 de ani

Ministerul Sănătăţii italian a autorizat astăzi administrarea vaccinului anti-COVID-19 al companiei AstraZeneca şi la persoane cu vârste peste 65 de ani.

Ministerul a precizat, într-un comunicat citat de AFP, că vaccinul ar putea fi utilizat la această categorie de populaţie cu excepţia persoanelor ”extrem de vulnerabile”, în special persoane cu sistem imunitar slăbit sau care iau medicamente care le fac mai vulnerabile la coronavirus, potrivit Agerpres.

Ministrul sănătăţii italian Roberto Speranza anunţase duminică această decizie privind vaccinul AstraZeneca, ce se înscrie în politica de accelerare a campaniei de vaccinare organizată de guvern.

Italia trebuie să facă faţă întârzierilor în livrarea vaccinurilor

La fel ca alte ţări europene, Italia trebuie să facă faţă întârzierilor în livrarea vaccinurilor. Până în prezent, au fost administrate 5,4 milioane de doze, iar 1,65 milioane de persoane au primit cele două doze necesare pentru a fi imunizate.

Italia şi-a fixat ca obiectiv vaccinarea a cel puţin jumătate din populaţia sa de 60 de milioane de persoane până la finalul lunii iunie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS