28.4 C
Craiova
marți, 7 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateFermierii vor picheta Ministerul Agriculturii

Fermierii vor picheta Ministerul Agriculturii

Fermierii vor picheta, joi, sediul Ministrului Agriculturii, pentru ca despăgubirile de secetă pentru culturile de primăvară aferente anului 2020, a căror valoare este estimată la un miliard de lei, să fie incluse în bugetul ministerului. Autorizat de Primăria Capitalei, protestul este programat între orele 14.00 şi 20.00.

”Asociaţia Forţa Fermierilor este prima organizaţie din mediul asociativ al sectorului agroalimentar care declanşează o acţiune de protest prin care vrea să transmită decidenţilor politici că nerespectarea angajamentelor luate în faţa agricultorilor nu este acceptabilă şi nici negociabilă”, potrivit unui comunicat.

”Acordarea acestor despăgubiri de la buget nu înseamnă plata de ajutoare sociale, nu vorbim de pomeni. Aceşti bani reprezintă o investiţie în economia reală, care vor susţine producţia agricolă din acest an, care vor permite ca zeci de mii de familii să trăiască din munca lor. Sumele alocate de la buget vor fi recuperate chiar din acest an de către Ministerul de Finanţe prin plata taxelor rezultate din producţia agricolă suplimentară. Estimez că dacă aceste despăgubiri nu vor plătite, producţia agricolă a acestui an va scădea cu 25%.

Ar fi un dezastru, securitatea alimentară a Românei ar fi în pericol. Fermierii noştri solicită aceşti bani pentru a-şi putea înfiinţa culturile din acest an şi pentru a-şi plăti datoriile către furnizori. Pentru mulţi din membrii Asociaţiei Forţa Fermierilor este o chestiune de viaţă sau de moarte. Noi nu avem solicitări politice, este treaba decidenţilor politici pe cine desemnează ministru al Agriculturii.

Vrem însă ca ministrul Agriculturii să îşi respecte promisiunile făcute fermierilor. Atât solicităm prin acest protest public. Rămânem parteneri oneşti de dialog şi consultări însă doar în condiţiile în care fermierii sunt trataţi cu respect”, a transmis Vlad Macovei, preşedintele Asociaţiei Forţa Fermierilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS