7 C
Craiova
duminică, 18 aprilie, 2021
Știri de ultima oră Actualitate Dosar penal pentru administratorul firmei care a vândut 1,2 milioane de măşti neconforme

Dosar penal pentru administratorul firmei care a vândut 1,2 milioane de măşti neconforme

Administratorul firmei care a vândut către compania Unifarm 1,2 milioane de măşti de protecţie cu o capacitate de filtrare scăzută, măşti care au fost distribuite în spitale de urgenţă unde erau trataţi pacienţii cu Covid-19, a fost pus sub acuzare de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, scrie agerpres.

Miercuri dimineaţă, Poliţia Română a anunţat efectuarea a cinci percheziţii domiciliare în acest caz, în Bucureşti şi în judeţul Ilfov, urmând ca o persoană să fie adusă la audieri.

Ulterior, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 a emis un comunicat de presă în care a precizat că administratorul firmei care a vândut măşti către Unifarm a fost pus sub acuzare.

„Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti au confirmat efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de o persoană fizică şi o persoană juridică pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

În cuprinsul ordonanţei s-a reţinut pe scurt: în perioada 24 martie 2020 – 10 aprilie 2020, o persoană fizică, în calitate de administrator al societăţii comerciale, a indus în eroare persoana vătămată SC Unifarm SA, cu ocazia prezentării ofertei, încheierii şi a executării unui contract, prin prezentarea ca adevărat a faptului că societatea comercială dispune de 3.000.000 de măşti medicale marca Shengguang Medical Instrument Co Ltd, cu eficienţă ridicată de filtrare, pe care le va pune la dispoziţia persoanei vătămate”, se arată într-un comunicat al Parchetului.

Pentru că nu aveau măşti medicale, au vândut măşti cu capacitate redusă de filtrare

În realitate, spun anchetatorii, suspecţii nu aveau disponibile măşti medicale, iar 1.200.000 de măşti livrate la data de 10 aprilie 2020 erau marca Daddy Baby, cu o capacitate de filtrare scăzută.

„A fost introdusă ulterior o alertă la nivel european că folosirea acestora reprezintă risc pentru sănătate, deoarece o cantitate excesivă de particule sau de microorganisme poate trece prin mască sporind riscul de infecţie. Prin desfăşurarea activităţii infracţionale, a fost produs un prejudiciu material ridicat şi a fost pusă în pericol starea de sănătate a personalului medical, întrucât Unifarm a trimis către Spitalele de Urgenţă Covid-19 măşti de protecţie cu capacitatea scăzută de filtrare, în loc de măşti medicale”, se mai arată în comunicat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

52 de noi cazuri Covid-19 în Dolj, în ultimele...

Prefectura Dolj anunță, duminică, 18 aprilie, că au fost...

ȘTIRI GdS

52 de noi cazuri Covid-19 în Dolj, în ultimele...

Prefectura Dolj anunță, duminică, 18 aprilie, că au fost înregistrate 52 de cazuri noi de coronavirus, la 413 teste efectuate în ultimele 24 de...

Bărbatul agresat de polițiștii argeșeni a murit asfixiat

Bărbatul care a murit după o intervenție a polițiștilor argeșeni a avut o moarte violentă, în urma asfixiei mecanice, după comprimarea gâtului și toracelui,...

Mahler: Legislaţia învechită nu permite angajarea de personal suficient...

Managerul Institutului „Marius Nasta”, Beatrice Mahler, afirmă că legislaţia este învechită şi nu permite angajarea de personal suficient în secţiile ATI, unde pacienţii au...

Precizările STS despre platformele Covid-19: Datele nu pot fi...

Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) a făcut câteva precizări despre cele două aplicații, Corona Form și Alerte MS, pentru corecta informare a opiniei publice....

Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Agenția Națională de Meteorologie anunță că urmează două săptămâni cu temperaturi mai coborâte decât cele normale. Temperaturile cresc abia din săptămâna care urmează Paștelui Ortodox. Iată...

Grafic :​81.3% din personalul sanitar confirmat COVID-19 era nevaccinat

Conform datelor furnizate de Institutul Național de Sănătate Publică, în perioada 1 ianuarie - 11 aprilie 2021, 81.3% din personalul sanitar confirmat Covid-19 era...