13.4 C
Craiova
luni, 6 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateElevii intră azi în vacanţa intersemestrială

Elevii intră azi în vacanţa intersemestrială

Elevii intră azi, după terminarea cursurilor online, în vacanţa intersemestrială, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, scrie agerpres.

Anul şcolar 2020-2021 este structurat pe două semestre, care însumează 34 de săptămâni.

Semestrul al II-lea începe pe 8 februarie şi se va încheia pe 18 iunie.

Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, următoarele vacanţe sunt programate în perioada 2-11 aprilie (Paştele Catolic) şi 30 aprilie – 9 mai (Paştele Ortodox).

Vacanţa de vară va începe pe 18 iunie.

Prin excepţie de la aceste prevederi, pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar are 32 de săptămâni de cursuri şi se încheie pe 4 iunie.

Pentru clasele a VIII-a, anul şcolar are 33 de săptămâni de cursuri şi se încheie pe 11 iunie, în timp ce pentru clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică, cu excepţia claselor terminale, şi pentru clasele din învăţământul profesional anul şcolar are 37 de săptămâni de cursuri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS