12.3 C
Craiova
miercuri, 1 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateCancer limfatic la 29 de ani. Alex are nevoie de sprijin pentru a-și vedea băiețelul crescând

Cancer limfatic la 29 de ani. Alex are nevoie de sprijin pentru a-și vedea băiețelul crescând

Alex Ovidiu Tănase este un tânăr farmacist din Pitești, căsătorit cu o craioveancă de o frumusețe răpitoare. Împreună, cei doi au un băiețel, Mario, în jurul căruia universul a început să se învârtă de 4 ani încoace. Totul părea așezat pe făgașul fericirii. La 29 de ani, Alex era împlinit. Până în octombrie, când viața sa a luat altă turnură.

„Îmi apăruse un nodul subclavicular care a crescut alarmant în numai două săptămâni. Am mers să fac o ecografie de părți moi și, pe lângă nodulul care era evident, am mai descoperit încă 4. Unul apărea pe esofag și începusem să simt o jenă la înghițire”, povestește.

Risc de sufocare de la nodulii de pe esofag

La îndemnul medicului de familie, a mers să facă și o radiografie pulmonară, în urma căreia a reieșit că Alex mai avea un nodul și în mediastin. A făcut și un CT, unde s-a confirmat nodulul, de 4 cm, în spațiul dintre plămâni, care se adăuga la cele din lanțul ganglionar.

Alex a fost trimis de urgență la Fundeni, mai ales că nodulii de pe esofag ridicau îngrijorare medicilor. „Mi s-a spus că există posibilitatea să mă sufoc”.

A mers, astfel, la Fundeni pentru o biopsie, iar după 2 săptămâni a primit diagnosticul de cancer limfatic. Mai exact, limfom Hodgkin, scleroză nodulară tip 1.

A început ședințele de chimioterapie, iar apoi a primit îndemnul de a încerca un tratament la un spital cunoscut din Turcia, unde ar avea șanse foarte mari de recuperare.

„Tu, copile, cam câți bani ai avea pregătiți?”

Printr-o clinică din București, Alex a trimis toată documentația în Turcia și a primit răspunsul că poate fi tratat acolo începând din martie, iar costurile inițiale, pentru investigații și debutul tratamentului, s-ar ridica la 20.000 de euro.

Ulterior, un coleg de facultate l-a căutat și i-a dat numărul de telefon al unei asistente de la clinica turcă. „Este o doamnă de origine tătară, stabilită în Constanța, care vorbește româna perfect, și care m-a ajutat enorm. I-am trimis actele și a reușit să mă programeze mai devreme. Chiar duminică voi pleca în Turcia.”

Cu vestea bună, însă, Alex a primit și una proastă. Costurile, din noile informații, ar fi mult mai mari. „M-a întrebat: Tu, copile, cam câți bani ai avea pregătiți? Nu vreau să îți tai aripile, dar s-ar putea să fie nevoie de dublul acestor estimări. Poate chiar triplul”.

Miracolul lui Alex stă în oamenii care îl ajută

Alex are nevoie de o mobilizare foarte mare a unor oameni de bine. Și semne că minunea va veni și de această dată tot din umanitatea noastră răsar zilnic. De la colegii cu care se antrena la sala de fitness, până la frizerul său, care a tuns o zi întreagă clienți și a donat întreaga sumă cauzei sau un medic stomatolog din Craiova care a oferit igienizări orale în același scop, fiecare persoană care îl cunoaște a pus umărul la strângerea de fonduri.

„Toată lumea s-a unit, nu mă așteptam la așa o amploare, sunt copleșit. Asta este, din păcate, uneori viața cuiva depinde de niște sume astronomice. Dar am încredere mare. Merg în Turcia cu optimism, îmi voi pune viața în mâinile acestor oameni și chiar cred că va fi bine. Mulți mi-au recomandat această clinică și mi-au spus că ceea ce am eu se vindecă și mă voi întoarce cu bine acasă. Am moralul ridicat. Cred că oamenii care s-ar întâlni cu mine pe stradă și nu ar cunoaște povestea, nu ar ghici că am ceva”, spune Alex, care se pregătește zilele acestea să plece în locul unde își poate găsi vindecarea.

Conturi pentru donații:

Beneficiar: Tănase Ovidiu Alexandru

Cont Lei: RO86BRDE030SV60810350300

Cont Euro: RO49BRDE030SV15348160300

Revolut: 0766747124

(Cu mențiunea: DONAȚIE)

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS