16.7 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCertificate de vaccinare identice în toate țările UE

Certificate de vaccinare identice în toate țările UE

Certificatele de vaccinare vor arăta la fel în toate țările membre, iar ulterior se va stabili cum vor fi folosite, a declarat președintele Consiliului European, Charles Michel, într-o ședință desfășurat joi, informează digi24.

Membrii Consiliului European au convenit să lucreze la o formă standardizată și interoperabilă a dovezii de vaccinare în scopuri medicale.

„Credem că ar trebui să putem fi de acord asupra unor elemente comune care să fie incluse în certificatele de vaccinare în scopuri medicale. Și într-o etapă ulterioară vom stabili în ce circumstanțe vor putea fi utilizate aceste certificate”, a susținut președintele CE.

Liderii UE s-au reunit joi, în sistem de videoconferință, într-o ședință a Consiliului European pentru a discuta despre coordonarea răspunsului la pandemia de COVID-19, inclusiv despre oportunitatea introducerii unor certificate de vaccinare.

Păreri împărțite despre certificatele de vaccinare

Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a cerut, pe 12 ianuarie, crearea unui certificat de vaccinare împotriva Covid-19 valabil la nivelul întregii UE, pentru a ajuta la relansarea călătoriilor transfrontaliere devastate de pandemia de coronavirus.

Propunerea este susținută și de Spania. Joi, ministrul de externe al Spaniei, Arancha Gonzalez, a afirmat că ţara sa insistă pe lângă Uniunea Europeană şi Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică pentru crearea unui astfel de certificat care să ajute la revitalizarea deplasărilor.

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, consideră că ar putea fi introdus la un moment dat un „paşaport de vaccinare” împotriva coronavirusului, dar nu este cazul acum.

Pe de altă parte, OMS respinge ideea unui pașaport de vaccinare anti-Covid ca o condiţie pentru accesul străinilor în unele ţări. Între pașaportul de vaccinare și certificatul de vaccinare sunt însă diferențe.

Totodată, Președintele Klaus Iohannis a declarat recent că nu este de acord cu impunerea la nivel european a unor certificate în baza cărora cei vaccinați împotriva COVID-19 să poată călători.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS