10.6 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSpania şi Grecia insistă pentru pașaport de vaccinare anti-Covid

Spania şi Grecia insistă pentru pașaport de vaccinare anti-Covid

Spania şi Grecia, două ţări europene a căror economie este puternic dependentă de industria turismului, insistă pentru introducerea unui certificat de vaccinare împotriva COVID-19 la nivelul UE, pentru relaxarea călătoriilor.

Ministrul de externe al Spaniei, Arancha Gonzalez, a afirmat astăzi că ţara sa insistă pe lângă UE şi Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică pentru crearea unui astfel de certificat. Acesta poate să ajute la revitalizarea deplasărilor, potrivit Agerpres.

„Ne îndreptăm inevitabil spre un certificat de vaccinare”

„Ne îndreptăm inevitabil spre un certificat de vaccinare. Va fi un element foarte important pentru garantarea reluării în siguranţă a mobilităţii”, a declarat Arancha Gonzalez.

Emiterea unui astfel de document ar trebui coordonată la nivel european sau chiar la nivel mondial

Ea a precizat că emiterea unui astfel de document ar trebui coordonată la nivel european sau chiar la nivel mondial. Aceasta a adăugat că un certificat de vaccinare le-ar permite oamenilor să călătorească.

Spania, dependentă de industria turismului, este printre ţările puternic lovite de restricţiile de călătorie introduse din cauza pandemiei de coronavirus.

Premierul grec spune că că prin introducerea a unui certificat de vaccinare digital „putem să ne redeschidem rapid”

Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a declarat într-un interviu pentru EurActiv că prin introducerea în UE a unui certificat de vaccinare digital, convenit de statele membre, „putem să ne redeschidem rapid. De asemenea, putem să relansăm turismul şi petrecerea timpului liber. În felul acesta putem şi să le permitem cetăţenilor noştri să se mişte liber şi fără restricţii dintr-o ţară în alta”.

„Voi susţine un astfel de acord la reuniunea Consiliului European din această săptămână”, a afirmat prim-ministrul elen.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS