11.4 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateElveția, condamnată de CEDO să plătească daune morale unei cerșetoare din România

Elveția, condamnată de CEDO să plătească daune morale unei cerșetoare din România

Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) a condamnat Elveţia pentru că a aplicat o amendă mare unei cerşetoare din România, pentru cerşetorie pe un drum public din Geneva, și a pus-o în detenție provizorie pentru că nu și-a plătit amenda, scrie agerpres.

„CEDO apreciază că sancţiunea aplicată reclamantei nu constituia o măsură proporţională nici în scopul luptei împotriva criminalităţii organizate, nici al celui ce vizează protecţia drepturilor trecătorilor, rezidenţilor şi proprietarilor de magazine”, explică în decizia sa instituţia judiciară a Consiliului Europei, cu sediul la Strasbourg.

O cetăţeană română analfabetă, de etnie romă şi născută în 1992, a fost condamnată în ianuarie 2014 la 500 de franci elveţieni amendă pentru cerşetorie pe un drum public. Femeia, care nu avea un loc de muncă şi nu primea ajutor social, a fost apoi plasată în detenţie provizorie pentru că nu a plătit amenda.

„Plasată într-o situaţie de vulnerabilitate manifestă, reclamanta avea dreptul, inerent demnităţii umane, de a putea să-şi exprime situaţia grea şi să încerce să-şi asigure nevoile de bază prin cerşetorie”, consideră CEDO.

Prin urmare, CEDO a decis că Elveţia a încălcat articolul 8 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, articol ce protejează respectarea vieţii private şi familiale.

Elveţia trebuie să-i achite reclamantei 922 de euro daune morale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS