21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUnele ţări din UE îşi exprimă îngrijorarea cu privire la întârzierile în livrarea vaccinului Pfizer

Unele ţări din UE îşi exprimă îngrijorarea cu privire la întârzierile în livrarea vaccinului Pfizer

Potrivit unei scrisori comune adresate Comisiei Europene, miniştrii Sănătăţii din şase ţări ale Uniunii Europene (UE) şi-au exprimat vineri „profunda îngrijorare” cu privire la întârzierile în livrarea vaccinului Pfizer/BioNTech, relatează Reuters.

Miniştrii Danemarcei, Estoniei, Finlandei, Lituaniei, Letoniei şi Suediei au denunţat în această scrisoare o situaţie ”inacceptabilă” care subminează ”credibilitatea procesului de vaccinare”.

”Această situaţie este inacceptabilă”

”Această situaţie este inacceptabilă”, se arată în scrisoarea citată de Reuters. ”Nu numai că are impact asupra programului de vaccinare, ci scade credibilitatea procesului de vaccinare”, se arată în scrisoare.

„Suntem obligaţi să informăm populaţia noastră şi grupurile de risc (…) că vaccinarea lor va fi întârziată, în pofida eforturilor excepţionale depuse de guvernele noastre pentru a asigura livrarea la timp”, scriu semnatarii scrisorii. „Vă cerem să intraţi de urgenţă în contact cu BioNTech/Pfizer pentru a cere o explicaţie publică şi a sublinia nevoia de a asigura stabilitatea şi transparenţa livrărilor”, adaugă ei, potrivit AFP.

Responsabili din şase ţări au fost informaţi de BioNTech/Pfizer că livrările vor fi „substanţial reduse în săptămânile următoare”

Responsabili din şase ţări au fost informaţi de BioNTech/Pfizer că livrările vor fi „substanţial reduse în săptămânile următoare”. „Unora li s-a comunicat drept dată limită 8 februarie 2021, alţii nu au primit nicio informaţie cu privire la durata reducerii livrărilor prevăzute”, se mai informează în scrisoare.

Lituania a anunţat vineri că livrările de vaccinuri vor fi reduse la 54.505 doze comparativ cu cele 108.810 prevăzute iniţial, în timpul următoarelor patru săptămâni.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS