21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateLiderul unui cult sexual din Turcia, condamnat la peste 1.000 de ani de închisoare

Liderul unui cult sexual din Turcia, condamnat la peste 1.000 de ani de închisoare

Un televanghelist turc a fost condamnat luni la 1.075 de ani de închisoare pentru conducerea unui cult vechi de zeci de ani, ai cărui membri au fost acuzați de infracțiuni diverse, pornind de la violuri și agresiuni sexuale și până la șantaj, spălare de bani și chiar spionaj, anunță digi24.

Adnan Oktar, care a scris cărți despre creaționismul islamic sub pseudonimul Harun Yahya, a fost judecat la Istanbul alături de alți 236 de presupuși membri ai rețelei sale, potrivit Agenției Anadolu.

Cartea lui Oktar, trimisă prin poștă politicienilor, jurnaliștilor și școlilor din întreaga lume

El a devenit cunoscut în Turcia în decursul anilor în special prin emisiunile TV provocatoare difuzate pe propriul său canal de televiziune. Liderul cultului apărea înconjurat mereu de femei tinere, îmbrăcate în ținute sumare, și exprima opinii cu privire la chestiuni religioase și politice.

Oktar, care are 64 de ani, și sute de adepți ai săi au fost arestați în 2018, iar canalul său TV a fost închis.

Cartea lui Oktar „Atlasul creației”, care combate teoria evoluției, afirmând că toate formele de viață au fost create de Dumnezeu într-o formă „perfectă”, a fost zărită anul trecut pe un raft, în spatele președintelui Băncii Centrale Europene Christine Lagarde, în timp ce vorbea la un summit online despre pandemie.

Mii de exemplare gratuite ale cărții au fost trimise prin poștă politicienilor, jurnaliștilor și școlilor din întreaga lume. Lagarde nu a citit niciodată cartea, a spus o persoană din anturajul ei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS