7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateŞcolile primare şi grădiniţele s-au redeschis în Grecia

Şcolile primare şi grădiniţele s-au redeschis în Grecia

Şcolile primare şi grădiniţele s-au redeschis luni, în Grecia, la două luni de la închiderea acestora din cauza pandemiei de COVID-19. Însă lockdown-ul impus pe 7 noiembrie va continua până cel puţin pe 18 ianuarie, a anunţat guvernul elen, citat de AFP.

Peste 850.000 de elevi, cu vârste sub 12 ani, s-au întors la şcoli.

Cu o populaţie de 10,7 milioane de locuitori, Grecia a înregistrat până în prezent 5.260 de decese asociate COVID-19, dintre care peste 4.000 în ultimele două luni.

„Situaţia epidemiologică din ţară s-a îmbunătăţit comparativ cu începutul lunii decembrie”, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului grec, Christos Tarantilis, în cadrul unei conferinţe de presă.

În timp ce „numărul infecţiilor s-a redus, presiunea asupra serviciilor sanitare persistă”, a subliniat el.

Vineri, guvernul de la Atena a anunţat prelungirea cu o săptămână a lockdown-ului – iniţial programat să se încheie luni – redeschiderea luni a şcolilor primare şi continuarea învăţământului de la distanţă pentru colegii, licee şi universităţi.

„Deşi situaţia din Grecia este mai bună în comparaţie cu alte ţări europene, pandemia este un fenomen dinamic şi deciziile pentru a face faţă acesteia (…) sunt luate pas cu pas, ţinând cont de protejarea sănătăţii publice şi a vieţii umane”, a declarat Christos Tarantilis.

La fel ca ţările membre ale Uniunii Europene, Grecia a început campania de vaccinare anti covid pe 27 decembrie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS