12 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAustralia va începe campania de vaccinare împotriva Covid-19 la mijlocul lunii februarie

Australia va începe campania de vaccinare împotriva Covid-19 la mijlocul lunii februarie

Premierul australian Scott Morrison a declarat joi că lansarea campaniei de vaccinare împotriva COVID-19 ar urma să înceapă la „jumătatea până la sfârşitul lunii februarie” pentru persoanele din grupurile prioritare, relatează dpa.

Scott Morrison a afirmat că data lansării campaniei este condiţionată de un anumit număr de factori, între care aprobarea vaccinului de către organismul de reglementare pentru bunurile terapeutice din Australia (TGA) şi livrarea vaccinului de către furnizori, transmite Agerpres.

Şeful guvernului australian a precizat că TGA urmează să aprobe vaccinul dezvoltat de gigantul farmaceutic american Pfizer până la sfârşitul lunii ianuarie. Dozele de vaccin ar urma apoi să devină disponibile pentru „grupurile cu prioritate ridicată” câteva săptămâni mai târziu.

Procesul de aprobare a vaccinului dezvoltat în comun de AstraZeneca şi Universitatea Oxford se aşteaptă să fie finalizat în februarie.

Potrivit şefului guvernului australian, campania de vaccinare se va defăşura în cinci etape, începând cu angajaţii care lucrează în centrele de carantină şi cei de la frontieră, cadrele medicale din prima linie şi persoanele în vârstă sau cu dizabilităţi, precum şi angajaţii din domeniul asistenţei sociale.

Australia, cu o populaţie de circa 25 de milioane de locuitori, a înregistrat aproximativ 28.500 de cazuri de COVID-19 de la începutul pandemiei , o rată pe cap de locuitor semnificativ mai mică decât majoritatea ţărilor dezvoltate. În prezent, numărul deceselor la nivel naţional este de 909.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS