12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAngela Merkel se declară ''întristată'' şi ''furioasă'' după luarea cu asalt a sediului Congresului din Washington

Angela Merkel se declară ”întristată” şi ”furioasă” după luarea cu asalt a sediului Congresului din Washington

Cancelarul german Angela Merkel şi-a exprimat joi ”tristeţea” şi ”furia” după luarea cu asalt a sediului Congresului din Washington de către susţinători ai lui Donald Trump, relatează Reuters.

Potrivit cancelarului, acest asalt a avut la origine faptul că preşedintele în exerciţiu al SUA nu şi-a recunoscut înfrângerea în faţa adversarului său democrat Joe Biden la scrutinul prezidenţial din 3 noiembrie.

„Am văzut cu toţii, ieri, imaginile neliniştitoare ale asaltului asupra Congresului SUA. Aceste imagini m-au înfuriat şi m-au întristat”, a declarat Merkel, cu prilejul unei reuniuni a conservatorilor germani.

„Regret profund că din noiembrie încoace preşedintele Trump nu şi-a recunoscut înfrângerea“

„Regret profund că din noiembrie încoace preşedintele Trump nu şi-a recunoscut înfrângerea, şi nici ieri”, a spus presei cancelarul german. Acesta a apreciat că „îndoielile cu privire la rezultatul alegerilor din SUA au fost alimentate şi au creat atmosfera care a făcut posibile evenimentele” de la Washington.

Ea i-a calificat pe cei câteva sute de susţinători ai lui Trump care au luat cu asalt Capitoliul drept „atacatori şi turbulenţi” şi şi-a exprimat încrederea că Joe Biden va fi învestit preşedinte al SUA peste două săptămâni, aşa cum este prevăzut.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS