10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitate34.343 de teste au fost efectuate în ultimele 24 de ore

34.343 de teste au fost efectuate în ultimele 24 de ore

Grupul de Comunicare Strategică a anuțat că până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4.902.726 de teste. Dintre acestea, 34.343 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 22.072 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 12.271 la cerere.

Pe teritoriul României, 26.141 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 8.711 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 40.672 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 47 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 3.329 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.021 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 5 ianuarie, 4.283 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 708.350 de lei.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS