14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateO curte de apel din SUA a anulat ordinul de amânare a execuţiei singurei femei de pe lista de condamnaţi la moarte

O curte de apel din SUA a anulat ordinul de amânare a execuţiei singurei femei de pe lista de condamnaţi la moarte

O curte de apel federală din Statele Unite a deschis calea execuţiei singurei femei de pe lista autorităţilor federale de condamnaţi la moarte, anulând un ordin de anul trecut, scrie news.ro.

Decizia a fost luată vineri de Curtea de Apel din Districtul Columbia, care a ajuns la concluzia că un alt tribunal a greşit atunci când a amânat data execuţiei Lisei Montgomery. Judecătorul Randolph Moss hotărâse că Departamentul de Justiţie a reprogramat ilegal execuţia lui Montgomery şi a anulat un ordin al directorului Biroului Federal al Penitenciarelor care programa execuţia la 12 ianuarie.

Iniţial, Montgomery ar fi trebuit să fie executată în complexul federal din Terre Haute, Indiana, pe 8 decembrie, dar execuţia a fost amânată după ce avocaţii femeii au contractat Covid-19 vizitându-şi clienta. Judecătorul Moss a considerat că Biroul Penitenciarelor nici măcar nu putea să reprogrameze execuţia lui Montgomery până cel puţin la 1 ianuarie. Însă curtea de apel nu a fost de acord cu acest lucru.

Meaghan VerGow, avocata lui Montgomery, a declarat că echipa sa va cere ca acest caz să fie reanalizat şi că femeia condamnată la moarte nu ar trebui să fie executată pe 12 ianuarie.

A strangulat o femeie însărcinată și i-a scos bebelușul din burtă

Montgomery a fost condamnată la moarte pentru că a ucis-o pe Bobbie Jo Stinnett (23 de ani), în decembrie 2004, într-o localitate din Missouri. Ea a folosit o sfoară pentru a o strangula pe Stinnett, care era însărcinată în opt luni. Apoi, Montgomery a scos bebeluşul din pântecul tinerei folosind un cuţit de bucătărie. Lisa Montgomery a luat bebeluşul, o fetiţă, şi a încercat să convingă lumea că este copilul ei.

Avocaţii lui Montgomery şi-au bazat apărarea pe faptul că femeia ar suferi de o boală psihică.

Ultima femeie executată de guvernul SUA a fost Bonnie Heady, într-o cameră de gazare din Missouri, în 1953.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS