15.1 C
Craiova
joi, 9 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateIndia va produce anul viitor 300 de milioane de doze cu vaccinul rusesc Sputnik

India va produce anul viitor 300 de milioane de doze cu vaccinul rusesc Sputnik

India va produce anul viitor circa 300 milioane de doze de vaccin rusesc Sputnik V, aproape triplu faţă de ceea ce se ştia anterior, scrie hotnews.

Rusia testează deja primele eşantioane de vaccin Sputnik V produse în India, a informat pe Twitter ambasada sa la New Delhi, postând o declaraţie a şefului Fondului de Investiţii Directe din Rusia (RDIF), Kirill Dmitriev.

„În India avem acorduri cu patru mari producători. India va produce pentru noi în jur de 300 milioane de doze de vaccin sau mai mult anul viitor”, a spus Dmitriev la postul Rossiya 24 TV, conform agenţiei TASS.

India este cel mai mare producător mondial de vaccinuri, iar industria sa farmaceutică îşi eliberează capacităţile şi îşi accelerează investiţiile în perspectiva cererii mondiale de vaccinuri anti-Covid-19.

Compania indiană Hetero Biopharma a anunţat deja un acord cu RDIF pentru a produce mai mult de 100 milioane de doze de vaccin Sputnik V, a cărui eficacitate a fost de peste 91% în testele efectuate în afara Indiei.

Au fost cerute aprobări de urgență pentru patru vaccinuri

Oficiali indieni au afirmat că în săptămânile următoare ar putea autoriza unele vaccinuri pentru utilizare de urgenţă.

Deocamdată, au fost depuse cereri de aprobare de urgenţă numai pentru vaccinurile de la Oxford-AstraZeneca, Pfizer-BioNTech şi Bharat Biotech din India.

Ministerul indian al Sănătăţii a raportat vineri 22.890 de cazuri noi de infectare cu coronavirus.

Numărul total al infectărilor se apropie de 10 milioane, ceea ce face din India a doua cea mai afectată ţară, după SUA, care au raportat până acum 16,9 milioane de cazuri. Bilanţul deceselor în India a crescut cu 338, ajungând la 144.789.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS