27.3 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAngela Merkel deplânge lipsa disciplinei în privinţa regulilor împotriva COVID-19

Angela Merkel deplânge lipsa disciplinei în privinţa regulilor împotriva COVID-19

Cancelarul german, Angela Merkel, a declarat că unii oameni sunt hotărâţi să facă breşe în regulile privind combaterea coronavirusului, în încercarea de a le ocoli, adăugând că un astfel de comportament este „devastator”, relatează DPA.

„Unii se simt consolaţi cu faptul că virusul reprezintă un risc în special pentru persoanele în vârstă“, a spus Merkel la un forum online cu studenţii. „Însă e o diferenţă dacă părinţii mei mor la 80 de ani sau la 90 de ani”, a adăugat ea, potrivit Agerpres.

„Valul al doilea al pandemiilor este deseori cel mai periculos”, a mai atras atenţia Merkel.

Ea a cerut populaţiei să ia în serios situaţia actuală.

Germania a înregistrat marţi 14.432 noi infectări cu COVID-19 în ultimele 24 de ore

Germania a înregistrat marţi 14.432 noi infectări cu COVID-19 în ultimele 24 de ore, în timp ce numărul deceselor pentru o singură zi a urcat la 500, al treilea cel mai ridicat bilanţ de la începutul pandemiei.

Potrivit datelor Institutului Robert Koch (RKI) actualizate luni la miezul nopţii, numărul total al cazurilor de COVID-19 a ajuns la 1.351.510, iar cel al deceselor, la 22.475.

Germania a decis recent să impună un lockdown naţional după intensificarea celui de-al doilea val al pandemiei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS