17.6 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitate25.185 de teste, efectuate în ultimele 24 de ore

25.185 de teste, efectuate în ultimele 24 de ore

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4.461.315  teste. Dintre acestea, 25.185 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 15.740 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.445 la cerere.

Pe teritoriul României, 42.590 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 11.666 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 64.751 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 138 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 4.472 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.214 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 14 decembrie a.c., 5.795 de  sancţiuni contravenţionale, în valoare de 904.580 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 2 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS