22.8 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSingapore a aprobat vaccinul împotriva Covid-19 dezvoltat de Pfizer-BioNTech

Singapore a aprobat vaccinul împotriva Covid-19 dezvoltat de Pfizer-BioNTech

Singapore a anunţat luni că a aprobat vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat în colaborare de companiile Pfizer din Statele Unite şi BioNTech din Germania, astfel încât primul lot de doze este aşteptat să sosească la sfârşitul anului, relatează EFE.

Premierul din Singapore, Lee Hsien Loong, a făcut acest anunţ într-un mesaj televizat în care a precizat că primele doze de vaccin vor sosi în cursul lunilor viitoare pentru a se imuniza împotriva noului coronavirus majoritatea populaţiei adulte în cel de-al treilea trimestru al anului 2021.

“Cabinetul meu şi cu mine, inclusiv cei vârstnici, ne vom vaccina curând. Aceasta pentru a demonstra că inclusiv pentru persoanele mai în vârstă, ca mine, vaccinurile sunt sigure”, a spus premierul Lee, în vârstă de 68 de ani.

Lee, care a afirmat că ţara sa se numără printre primele ce vor primi vaccinul dezvoltat de Pfizer-BioNTech, a precizat că viitoarea campanie de vaccinare va fi “voluntară” şi “gratuită” pentru conaţionali şi pentru persoanele cu şedere îndelungată.

Autorităţile din Singapore, o ţară care a înregistrat 58.000 de contagieri şi 29 de decese de COVID-19 de la debutul pandemiei, vor urma un plan de vaccinare pus la punct de un comitet de medici şi de experţi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS