20.6 C
Craiova
sâmbătă, 4 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitate31.437 de teste, efectuate în ultimele 24 de ore

31.437 de teste, efectuate în ultimele 24 de ore

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4.356.567 de  teste. Dintre acestea, 31.437 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 21.078 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 10.359 la cerere.

Pe teritoriul României, 42.757 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 11.637 de  persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 89.673 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 115 persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 4.093 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 735 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 9 decembrie a.c., 5.401  sancţiuni contravenţionale, în valoare de 816.130 de lei.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS