9.5 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateApropierea Sărbătorilor crește oferta de locuri de muncă

Apropierea Sărbătorilor crește oferta de locuri de muncă

Sfârșitul anului vine cu vești bune pentru persoanele care vor să lucreze în retail, curierat, e-commerce sau în industria alimentară. Numărul locurilor de muncă a crescut căci, pe măsură ce se apropie sărbătorile de iarnă, activitatea angajatorilor din aceste domenii s-a intensificat, scrie startupcafe.ro.

Astfel, în acest moment există peste 5.000 de oferte curieri, promoteri, lucrători comerciali, cofetari sau șoferi.

Joburile se adresează atât candidaților aflați la început de carieră, cât și celor cu experiență, și, inclusiv candidaților din segmentul de vârstă 45+, aceștia din urmă fiind și cei care au avut cele mai mari dificultăți anul acesta în găsirea unui loc de muncă.

”În fiecare an, începând cu luna noiembrie, vedem cum începe să crească numărul de locuri de muncă pentru aceste poziții. Angajatorii recrutează pentru vârfurile de comenzi și de trafic aferente campaniilor de Black Friday și, mai apoi, pentru cele din luna decembrie, când toată lumea se pregătește de sărbători. Se pare că nici anul acesta nu a făcut excepție de la regulă. Singura schimbare este legată de o scădere puternică a numărului de joburi destinate animatorilor pentru că au dispărut petrecerile de Crăciun, petrecerile pentru copii, evenimentele corporate și așa mai departe. În anii trecuți, vedeam o explozie a cererii pentru animatori. Nu mai este cazul acum”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.

Șoferii și curierii, cei mai căutați

Cele mai joburi se adresează șoferilor, curierilor și celor care vor să lucreze pe alte poziții în transport și logistică – manipulant marfă, dispecer ori stivuitorist. Aproape 1.000 de poziții sunt deschise pentru lucrători comerciali și casieri și câteva sute pentru brutari, cofetari și patiseri. Cei care vor să lucreze ca promoteri sau merchandiseri au peste 600 de opțiuni în acest moment.

Finalul anului rămâne activ și pentru candidați, în condițiile în care prima săptămână a lunii decembrie a adus peste 200.000 de aplicări. Acestea s-au adăugat celor mai mult de 1,1 milioane de aplicări înregistrate în luna noiembrie.

În plus, joburile din vânzări și din transport / logistică sunt cele mai căutate de candidați pe tot parcursul anului, nu doar acum.

”Sunt foarte mulți tineri și candidați care au peste 45 de ani și care profită de această perioadă în care crește numărul oportunităților de angajare, chiar dacă, în unele cazuri vorbim de joburi temporare”, explică Bogdan Badea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS