10.3 C
Craiova
sâmbătă, 11 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateCoronavirus: Cercetătorii pulverizează picături asemănătoare salivei pe un stadion pentru a studia circulaţia aerosolilor printre spectatori

Coronavirus: Cercetătorii pulverizează picături asemănătoare salivei pe un stadion pentru a studia circulaţia aerosolilor printre spectatori

O echipă de cercetători a pulverizat picături fine asemănătoare salivei peste tribunele goale ale celui mai mare stadion de fotbal din Olanda, pentru a modela felul în care aerosolii circulă prin aer atunci când suporterii ovaţionează la un meci de fotbal.

Cercetătorii speră că odată cu aflarea mai multor informaţii despre comportamentul aerosolilor – particule purtate de aer -, care pot transmite coronavirusul între membrii unei mulţimi, vor putea să le îndepărteze din aer şi să permită fanilor revenirea pe stadioane şi în sălile de concert, scrie Reuters.

Testele se desfăşoară pe Johan Cruyff Arena din Amsterdam, stadionul echipei Ajax Amsterdam

”Există foarte puţină informaţie în literatura de specialitate despre comportamentul aerosolilor într-un astfel de mediu”, a precizat conducătorul cercetării, Bert Blocken, pentru Reuters. Testele se desfăşoară pe Johan Cruyff Arena din Amsterdam, stadionul echipei Ajax Amsterdam.

”Vrem să obţinem informaţii în ceea ce priveşte comportamentul aerosolilor pe un stadion plin de suporteri”

”Vrem să obţinem informaţii fundamentale în ceea ce priveşte comportamentul aerosolilor pe un stadion plin de suporteri ai echipelor de fotbal. Cu ajutorul tehnologiilor de purificare a aerului, se pot reduce în mod drastic concentraţiile, iar stadioanele ar deveni sigure în ceea ce priveşte transmiterea virusului prin aerosoli”, a mai spus cercetătorul.

Există un consens tot mai mare privind faptul că transmiterea prin aerosoli este una dintre modalităţile de răspândire a noului coronavirus

În lumea ştiinţifică există un consens tot mai mare privind faptul că transmiterea prin aerosoli este una dintre modalităţile de răspândire a noului coronavirus, deşi nu se cunoaşte cu exactitate în ce măsură.

Cercetarea ar putea oferi informaţii în ceea ce priveşte modalitatea de minimizare a concentraţiei de aerosoli şi de limitare a riscului epidemiologic, a precizat Blocken, profesor de aerodinamică la Universitatea Tehnică din Eindhoven.

Datele colectate în urma mai multor săptămâni de teste vor fi extrapolate pentru a arăta care sunt efectele în cazul unei mulţimi

Cu ajutorul modelării computerizate, datele colectate în urma mai multor săptămâni de teste vor fi extrapolate pentru a arăta care sunt efectele în cazul unei mulţimi la capacitate maximă, de circa 55.000 de oameni.

Cercetătorii speră să primească în curând autorizaţie pentru a experimenta în condiţii reale, cu o mulţime alcătuită din 730 de membri

Cercetătorii speră totodată să primească în curând autorizaţie pentru a experimenta în condiţii reale, cu o mulţime alcătuită din 730 de membri ai galeriilor de fotbal, aşezaţi unul aproape de celălalt.

Scopul final este ca mulţimile de spectatori să se poată întoarce pe stadioane

Scopul final este ca mulţimile de spectatori să se poată întoarce pe stadioane, a mai spus Blocken, posibil prin testarea pe scară largă pentru COVID-19, purtarea măştilor şi ventilaţie.

Este exact lucrul de care Johan Cruyff Arena are nevoie pentru a supravieţui, a declarat directorul acesteia pentru Reuters.

”Este o construcţie costisitoare, iar veniturile au ajuns la mai puţin de jumătate în comparaţie cu perioadele anterioare, aşa că avem pierderi în fiecare lună”, a spus Henk Markerink.

”Încercăm să ne menţinem pe linia de plutire, dar nu ar trebui să dureze mai mult, întrucât, într-un final, nu vor mai exista finanţe”, a adăugat acesta.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS