29.6 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCristian Buşu, fost secretar de stat şi fost preşedinte al CA Electrica, judecat pentru fals în declarații

Cristian Buşu, fost secretar de stat şi fost preşedinte al CA Electrica, judecat pentru fals în declarații

Cristian Buşu, fost secretar de stat în Ministerul Energiei şi fost preşedinte al Consiliului de Administraţie al Electrica, a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii, anunță agerpres.

Potrivit unui comunicat al Parchetului, acuzaţiile au legătură cu o declaraţie semnată de Cristian Buşu în faţa unui notar în anul 2014, în care atesta că îndeplineşte condiţiile pentru a ocupa o funcţie de conducere în cadrul Electrica.

„La data de 19.08.2014, inculpatul a declarat în faţa notarului public, în mod necorespunzător adevărului, faptul că îndeplineşte şi respectă criteriile de eligibilitate şi independenţă acceptate pentru acţionarii societăţii, menţionate la art. 17 alin. (2) Ut. a) – k) din Actul constitutiv al Societăţii Comerciale de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice – ELECTRICA SA Bucureşti, deşi acesta nu îndeplinea criteriul prevăzut la art. 17 alin. (2) Hi. j) referitor la faptul că în ultimii cinci ani, nu a ocupat o poziţie în cadrul unei autorităţi de stat centrale sau locale sau în societăţi concurente, în vederea producerii unei consecinţe juridice pentru sine”, spun procurorii.

În prezent, Cristian Buşu este conferenţiar universitar (doctor în economie) la Academia de Studii Economice şi vicepreşedinte al Consiliului de Administraţie şi director general adjunct al SIF Oltenia.

De-a lungul timpului, el a ocupat mai multe funcţii importante, printre care secretar de stat în Ministerul Energiei (2015-2017), preşedinte al Consiliului de Administraţie al Electrica (septembrie 2014 – aprilie 2018), director economic la Fondul Proprietatea (2009-2013), consilier economic în Guvernul României (2005-2009). 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS