29 C
Craiova
sâmbătă, 1 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRomânia: 15.701 de teste,efectuate în ultimele 24 de ore

România: 15.701 de teste,efectuate în ultimele 24 de ore

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4.137.893 de teste. Dintre acestea, 15.701 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 11.455 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 4.246 la cerere.

Pe teritoriul României, 39.652 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 11.860 de  persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 63.957 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 63 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 3.584 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 730 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 1 decembrie a.c., 6.081 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.065.145 de lei.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS