14.7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateNotarii au acces gratuit, de azi, la conținutul cărților funciare

Notarii au acces gratuit, de azi, la conținutul cărților funciare

Notarii au acces gratuit permanent, începând de astăzi, la conținutul tuturor cărților funciare existente în eTerra, în vederea realizării lucrărilor de specialitate, scrie hotnews.

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a anunțat astăzi că a extins accesul în sistemul informatic integrat de cadastru și carte funciară eTerra pentru notarii publici.

ANCPI, instituție aflată în subordinea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA), continuă implementarea măsurilor pentru simplificarea fluxului de lucru și diminuarea perioadei de soluționare a lucrărilor de specialitate în domeniul cadastrului și cărții funciare.

Accesările vor fi monitorizate ce ANCPI

Până în prezent a fost extins accesul în sistemul informatic integrat de cadastru și carte funciară eTerra pentru experții judiciari, persoanele autorizate să execute lucrări în domeniul cadastrului, geodeziei, cartografiei şi fotogrammetriei și pentru notarii publici.

Accesarea conținutului cărților funciare va fi monitorizată de ANCPI pentru a preveni eventualele tentative de abuz.

În anul 2020, activitatea de cadastru și publicitate imobiliară a fost digitalizată integral, iar specialiștii instituției lucrează continuu atât la îmbunătățirea sistemelor informatice deținute de ANCPI, cât și la simplificarea legislației și a procedurilor de lucru.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS