20.6 C
Craiova
joi, 3 octombrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSupermarketurile și hipermarketurile din Franța vând de astăzi doar produse „esențiale”

Supermarketurile și hipermarketurile din Franța vând de astăzi doar produse „esențiale”

Din supermarketurile și hipermaketurile din Franța dispar, începând de astăzi, multe produse considerate „neesențiale”. Vânzarea lor este interzisă printr-un decret al guvernului francez, potrivit Nice Matin, citat de digi24.

De astăzi, „vânzarea produselor care sunt deja interzise în magazinele de proximitate va fi interzisă și în supermarketuri”, a fost anunțul premierului Jean Castex.

Decretul care definește articolele esențiale autorizate pentru vânzare a fost publicat marți în buletinul oficial.

Pe lista produselor considerate neesențiale se află: jucăriile, îmbrăcămintea, bijuteriile, produsele de machiaj, obiectele decorative și vesela, aparatele de uz casnic, florile, cărțile și DVD-urile.

Măsură luată pentru stabilirea „echității”

Din marile magazine mai pot fi cumpărate doar produsele considerate esențiale: produse alimentare, mâncare pentru animale de companie, echipamente informatice, software și telefoane, echipament de muncă (șorțuri, salopete), ziare și articole de papetărie, articole de toaletă, igienă, produse pentru îngrijirea copiilor, produse de parafarmacie (pansamente, alcool 90° etc.), produse de curățenie, produse pentru întreținerea și repararea vehiculelor și produse și instrumente necesare pentru grădinărit sau agricultură.

Măsura a fost luată pentru stabilirea „echității”, deoarece astfel de produse nu mai pot fi vândute nici în micile magazine de proximitate, închise pe perioada carantinei. În ultimele zile, micii comercianți au fost foarte critici la adresa guvernului, pentru că restricțiile i-au obligat să-și închidă afacerile, în timp ce supermarketurile au rămas deschise.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS