12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024

Parcări sau bălţi

-

Parcările din baltă, aşa ar putea fi numite unele din parcările care deservesc blocurile din Craiova. Au fost amenajate de mântuială şi la fiecare ploaie sunt pline de apă spre disperarea craiovenilor care locuiesc în aceste zone.

O parcare din Craiova amenajată în urmă cu un an se transformă după fiecare ploaie într-o baltă. Lucrarea proastă şi lipsa canalizării face ca apa provenită din precipitaţii să se adune în parcare. Totodată apa se strânge şi pe aleea din faţa blocurilor de pe strada Sabba Ştefănescu din cartierul George Enescu.

Apa bălteşte zile la rând, iar locuitorii din zonă trebuie să treacă prin bălţi ca să ajungă la intrarea în bloc. Tot prin apă trebuie să treacă locatarii când vor să iasă către strada George Enescu şi Opanez.

Baltă în faţa blocului F2, scara 3 de pe strada Sabba Ştefănescu

„Aici s-a asfaltat în urmă cu un an, dar lucrarea este proastă. Nu au dat pantă şi apa stă aici cu săptămânile. Şi acum pot să îndrepte lucrurile, dacă vin cu încă un strat de asfalt. Noi cei din blocurile astea suntem cei mai afectaţi. Mai este şi o zonă umbroasă şi tot timpul aici este baltă şi umiditate”,

spune un proprietar din blocul F2, scara 3 de pe strada Sabba Ştefănescu.

Parcare plină de apă


Zona este în aşa fel situată încât preia în mare parte apa provenită de la precipitaţii şi care se scurge de pe strada George Enescu. Zona fiind mai joasă toată apa care nu este preluată de canalizare se adună în parcarea din faţa cvartalului de blocuri F2. Localnicii sunt nevoiţi să-şi lase maşinile în baltă şi apoi să traverseze apa ca să ajung la uşa blocului sau în strada principală.

Parcare asfaltată înainte de alegeri, transformată în baltă

Parcare din Piaţa Gării

Asfaltările pe repede înainte le creează aceleaşi probleme şi craiovenilor care locuiesc în cvartalul de blocuri G din Piaţa Gării. Parcarea din spatele blocurilor a fost amenajată înainte de alegerile locale. Toate bune şi frumoase până aici. Numai că, parcarea este lipsită de canalizare. Apa provenită de la precipitaţii nu are unde să se ducă şi bălteşte zile întregi în parcare. Locuitorii spun că până la data amenajării acestei parcări, apa se scurgea într-o canalizare menajeră. Gura de canal era spartă şi poziţionată mai jos decât asfaltul, iar apa provenită de la ploi sau topirea zăpezii ajungea aici. Acum constructorii au venit în grabă au turnat asfalt şi nu au mai ţinut seama de panta de înclinare.

Parcare transformată în baltă/foto Claudiu Tudor

„Parcarea a fost asfaltată înainte de alegeri. Au turnat repede asfalt şi au plecat. Înainte gura asta de canal era saprtă şi apa se ducea acolo, deşi este canalizare menajeră. Apa se ducea acolo printre conducte, pe canale. Nu erau probleme. Acum gura de canal a fost schimbată şi ridicată mai sus. Parcarea deşi a fost asfaltată a rămas mai jos. Apa rămâne în parcare. Nu ştiu ce vor să facă aici, poate crescătorie de ţânţari”,

a spus un locatar.

Parcare transformată în baltă pe strada Sabba Ştefănescu/foto Claudiu Tudor

Într-adevăr parcarea care deserveşte cvartalul de blocuri G din Piaţa Gării este la acest moment plină de apă. Este neplăcut pentru craiovenii care îşi parchează aici maşinile. Coboară cu picioarele în apă, iar ca să ajungă pe trotuar sunt nevoiţi să traverseze balta formată aici.

Panta de scurgere, unde este panta ?

Cine să fie de vină? Constructorul care a turnat asfalt la voia întâmplării şi pe repede înainte, fără să ţină seama de prevederile normativelor de întreţinere şi reparaţii străzi.. Este vorba de firma Domarcons care a lucrat pe Acordul-cadru de reparaţii şi întreţinere. Vina îi aparţine şi administraţiei locale care nu verifică la final calitatea acestor lucrări.

Parcare în Piaţa Gării/foto Claudiu Tudor

„Amenajarea parcărilor s-a făcut pe Acordul-cadru. Dacă sunt probleme vom verifica şi vom vedea ce măsuri luăm. Este dificil dacă aceste parcări nu au canalizare pluvială. Într-adevăr se dă o pantă de scurgere, dar înclinarea acesteia este de la caz la caz. Nu poţi să înalţi atât de mult asfaltul încât să strici aspectul întregii zone. Noi vom verifica aceste parcări”,

a precizat Marian Ghencioiu, şef Serviciu Întreţinere şi Reparaţii străzi din cadrul Primăriei Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Patru tineri s-au bătut ziua în amiaza mare pe...

Poliţiştii Secţiei 5 Poliție Craiova au fost sesizați vineri...

ȘTIRI GdS