2.4 C
Craiova
luni, 30 noiembrie, 2020
Știri de ultima oră Actualitate Noi restricţii în ţări europene odată cu accentuarea celui de-al doilea val al pandemiei

Noi restricţii în ţări europene odată cu accentuarea celui de-al doilea val al pandemiei

Belgia, Danemarca, Italia şi Slovenia figurează printre ţările europene care au impus luni noi restricţii cu scopul de a menţine sub control cel de-al doilea val al pandemiei pentru a nu copleşi serviciile de sănătate publică, relatează DPA.

Guvernul belgian a ordonat închiderea tuturor barurilor, cafenelelor şi restaurantelor, instituind restricţii de circulaţie pe timpul nopţii începând de luni. Telemunca devine obligatorie acolo unde este posibil.

În Italia, unde cifrele de contaminări zilnice au depăşit pentru prima dată 20.000 duminică, premierul Giuseppe Conte a ordonat închiderea barurilor şi a restaurantelor începând de luni, ora locală 18:00 (17:00 GMT).

Restricţiile prevăd de asemenea închiderea sălilor de sport, a piscinelor, cinematografelor, teatrelor şi sălilor de concert, interdicţie totală a prezenţei suporterilor pe stadioane şi cursuri online pentru cel puţin 75% dintre elevii de liceu.

Potrivit ultimei evaluări a riscurilor a Centrului european pentru controlul şi prevenirea bolilor (ECDC), cea mai mare parte a ţărilor sunt în prezent considerate ca trecând printr-o situaţie epidemiologică foarte îngrijorătoare.

Presiunea numărului de contaminări asupra sectorului de sănătate şi impactul său asupra mortalităţii devin „din ce în ce mai evidente”, potrivit ECDC.

Slovenia şi-a sporit eforturile pentru a limita propagarea virusului, interzicând deplasările între localităţi, a comunicat luni agenţia de presă locală STA.

Această măsură va fi în vigoare cel puţin o săptămână în întreaga ţară, a indicat guvernul sloven.

Danemarca a instituit interdicţia la vânzarea de alcool pe timpul nopţii, care intră în vigoare luni, reducând plafonul pentru adunările publice pentru a limita o propagare crescută a cazurilor de SARS-CoV-2.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Au trecut peste eșecul cu Steaua. SCMU Craiova, victorie...

Eșecul de sâmbătă, cu Steaua (2-3), se...

ȘTIRI GdS

Ludovic Orban: Pensiile speciale pentru aleşii locali vor fi...

Premierul Ludovic Orban spune că pensiile speciale pentru aleşii locali vor fi din nou amânate.

Gorjul rămâne „verde“ la rata de infectare cu Covid-19....

Gorjul rămâne „verde“ la rata de infectare cu Covid-19, potrivit raportării transmise, duminică, de Grupul de Comunicare Strategică.

Peste 13.000 de români confirmați cu coronavirus, internați în...

Peste 13.000 de români confirmați cu coronavirus sunt internați în prezent în spitalele de profil din țară, informează GCS.

Coronavirus în România. 5.554 de noi cazuri, din 16.225...

Coronavirus în România. 5.554 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate, în ultimele 24 de ore.

Cum se va face vaccinul anti-Covid în România. Ce...

Cum se va face vaccinul anti-Covid în România. Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a explicat modalitatea de vaccinare.

Cod galben de ninsori, luni, în opt județe din...

Cod galben de ninsori în opt județe din Muntenia și Dobrogea.