9.5 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateLider Al-Qaida aflat pe lista celor mai căutați teroriști, ucis în Afganistan

Lider Al-Qaida aflat pe lista celor mai căutați teroriști, ucis în Afganistan

​Forţele speciale afgane au ucis un important lider al Al-Qaida care se afla şi pe lista FBI a celor mai căutaţi terorişti, conform anunţului făcut sâmbătă de serviciul afgan de informaţii, informează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

Un mandat de arestare pe numele lui Abu Muhsin al-Masri a fost emis de Statele Unite în decembrie 2018, după inculparea acestuia pentru acordarea de sprijin şi resurse unei organizaţii teroriste străine şi pentru complot în vederea uciderii unor cetăţeni americani, conform FBI.

Operaţiunea a avut loc în timpul negocierilor de pace dintre guvernul afgan şi talibani care se desfăşoară în Qatar. Aceste negocieri au fost organizate după un acord încheiat în februarie anul trecut între talibani şi Statele Unite în cadrul căruia miliţia islamistă afgană s-a angajat să nu permită prezenţa extremiştilor pe teritoriul Afganistanului.

Faptul că talibanii aflaţi la guvernare la acel moment găzduiau Al-Qaida pe teritoriul Afganistanului a constituit motivul invadării ţării de către Statele Unite după atacurile teroriste din 11 septembrie 2001.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS