6.2 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePlatformă de gunoi îngropată, plină cu dejecţii

Platformă de gunoi îngropată, plină cu dejecţii

Constructorul platformelor de gunoi îngropate din Craiova se plânge că se confruntă cu tot felul de probleme.

Reprezentanţii EWT spun că unele dintre locaţiile destinate platformelor sunt pline cu utilităţi, fie că sunt conducte de apă, reţele de energie elecrică sau telecomunicaţii. Problema este că aceste locaţii trebuie să fie degrevate de orice sarcini atunci când sunt predate de autorităţi constructorului. În caz contrar, constructorul este nevoit să oprească lucrările, iar platforma urmează să fie relocată. Aşa s-a întâmplat zilele trecute pe strada Paşcani. Când constructorul s-a apucat să excaveze, a găsit în pământ reţele de curent şi telecomunicaţii, dar şi o conductă de canalizare. Aceasta a fost lovită cu excavatorul şi dejecţiile au ieşit la suprafaţă.

„Noi primim locaţia şi începem lucrările. Nu ştim ce este în pămân. Normal ar fi ca aceste locaţii să fie lipsite de orice utilităţi. Nu este aşa, frecvent găsim tot felul de utilităţi. Acum avem probleme la o locaţie pe strada Paşcani. Când au excavat muncitorii au dat peste o conductă de canalizare. Au ieşit dejecţiile la suprafaţă. Nu este pentru prima dată când ne confruntăm cu astfel de probleme. O altă locaţie cu probleme este pe strada A.I.Cuza lângă Banca Românească. Apoi suntem noi arătaţi cu degetul că întârziem lucrările, că rămân gropi în oraş”,

spune Marius Croitoru, reprezentant EWT.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS