11.7 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateLanţ uman al protestatarilor „anti-mască” la frontiera germano-elveţiană

Lanţ uman al protestatarilor „anti-mască” la frontiera germano-elveţiană

-

Mii de opozanţi faţă de măsurile restrictive împotriva pandemiei de coronavirus au format un lanţ uman, sâmbătă, pe malurile lacului Constance, la frontiera germano-elveţiană, în prezenţa unor puternice forţe poliţieneşti desfăşurate pentru a preveni eventuale tulburări, relatează galusaustralis.

Timp de aproape 30 de minute, manifestanţii s-au adunat pe malurile acestui lac situat între Germania, Elveţia şi Austria.

Ei se legaseră unii de alţii cu eşarfe, cu bucăţi de ţesături şi corzi, lanţul uman întinzându-se de ambele părţi ale frontierei între Germania şi Elveţia, care trece printr-un parc din zona oraşului Konstanz (sud-vestul Germaniei).

Poliţia, evocând o situaţie „foarte calmă”, a apreciat numărul participanţilor la circa 1.000 în sectorul Konstanz.

Organizatorii prevăzuseră iniţial prezenţa a circa 15.000 de persoane şi intenţionau să facă înconjurul lacului până în Austria, ceea ce – potrivit canalului de televiziune n-tv – părea „foarte, foarte dificil” de realizat.

Această manifestaţie a avut loc la iniţiativa „gânditorilor liberi”, o adunare pestriţă de oponenţi ai măsurilor legate de pandemia de Covid-19 care au organizat deja două manifestaţii cu zeci de mii de persoane la Berlin în timpul verii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Cod galben de precipitații

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare de...

ȘTIRI GdS