27.3 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRestaurantele și cazinourile din Petroșani și din alte 11 localități se închid

Restaurantele și cazinourile din Petroșani și din alte 11 localități se închid

Restaurantele, cafenelele și cazinourile din Petroșani și din alte 11 localități din județul Hunedoara se închid. Măsura a fost luată din cauza înmulțirii numărului de persoane infectate cu virusul SARS CoV-2. Decizia aparține Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJUS) Hunedoara.

CJSU Hunedoara a decis astăzi să restricționeze și, în unele cazuri, să mențină restricțiile privind desfășurarea unor activități comerciale în localitățile unde incidența cumulată a cazurilor confirmate pozitiv cu virusul SARS-COV 2, în ultimele 14 zile, trece peste pragul de 1,5/1.000 locuitori, potrivit stiri.tvr.ro.

„Restricția intră în vigoare începând de marți și se aplică pentru următoarele activități comerciale: activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, a restaurantelor și cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau a altor unități de cazare, a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc, în interiorul clădirilor”, au anunțat reprezentanții Prefecturii Hunedoara.

Măsura se aplică în orașul Petroșani și în satele: Băiești; Câmpu lui Neag; Dâncu Mic; Fintoag; Galați; Livadia; Mihăileni; Obârșa; Pricaz; Subcetate și Totești.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS